Gura lumii

Gura lumii 22.09.2017

 

Un fapt mai puţin obişnuit s-a produs la o confruntare între două echipe sportive ce a avut loc de curând în oraşul Paliei. Cică, în timp ce actorii îşi etalau talentele pe gazon, vestiarul grupării oaspete a căzut victima hoţilor. Profitând de faptul că toată atenţia era îndreptată spre spectacolul sportiv, spărgătorii şi-au făcut de lucru şi au uşurat buzunarele sportivilor. Cârcotaşii spun că sumele nu au fost mari, dar a deranjat mai mult lipsa de vigilenţă a gazdelor. Incidentul cică nu va rămâne fără urmări, iar clubul organizator se va alege la rândul lui cu o sancţiune din partea forului judeţean.

Cică într-un oraş din sudul judeţului, aflat la poalele unei cunoscute staţiuni montane, şedinţele de consiliu local se lasă întotdeauna cu certuri şi divergenţe. Cei care iscă mai tot timpul starea de tensiune sunt doi consilieri aflaţi în opoziţie. Aceştia găsesc întotdeauna de cuviinţă să voteze împotriva oricărui proiect iniţiat de adversarii lor politici. Bunăoară, conform cârcotaşilor, cei doi s-au opus de curând la două proiecte importante pentru locuitorii oraşului care ar contribui la dezvoltarea acestuia. Din fericire, cei doi gică-contra au fost în minoritate şi proiectele au avut girul restului edililor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura