Gura lumii, 22.09.2015

gura-lumiiVorbesc gurile rele că un primar de pe la noi îşi face de cap, fiind amorezat până peste urechi, cu iubita lui. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că omul nostru a reuşit să-i achiziţioneze iubitei sale un apartament în reşedinţa de judeţ, motiv pentru care amorezii se simt foarte bine, departe de ochii lumii şi mai ales de cei ai nevestei edilului. Primarul de care vorbim se fereşte ca dracul de tămâie de soţie, de aceea a încercat să cumpere un imobil într-un loc mai retras, unde se poate ascunde cu femeia care i-a sucit minţile. A reuşit, iar acum este în al nouălea cer, lucrurile rezolvându-se după o perioadă în care nu i-a mers prea bine omului nostru. Dar, acum, spun zvonerii, edilul e fericit. A împăcat şi capra, şi varza.

Un politician din sudul judeţului, plecat prin Capitală să-şi găsească de lucru, hâşâit de un primar, a fost oprit recent în trafic, de agenţii de circulaţie, după ce a condus cu prea mare viteză. Când politicianul de care vorbim i-a întrebat pe poliţişti care este viteza cu care a circulat, oamenii i-au spus că nu se poate aşa ceva. Văzând asta, omul nostru i-a întrebat pe agenţi dacă au consumat o salată cu mai mult oţet. Asta, deoarece când omul nostru s-a apropiat de maşina în care se aflau agenţii, a fost oprit de un miros de alcool mai ceva ca într-o cârciumă. În urma acestei situaţii, atât politicianul de care vorbim cât şi poliţiştii au fost puşi la alcooltest. Rezultatul a fost negativ pentru toţi. Aşa că, respectivul a fost nevoit să mai plătească o amendă pe lângă cea pentru depăşirea vitezei legale de circulaţie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.