Gura lumii 22.05.2012
O echipă din judeţ care şi-a schimbat recent culorile, dar năravul ba, este în pericol de a rata obiectivul de accedere într-un eşalon superior, deşi a investit la fel de mult ca şi adversarii şi chiar a bătut lidera-rivală la ea acasă în meciul direct. Ca să nu irosească munca de un an întreg în duelul cu o adversară suspectată că joacă murdar şi şmechereşte în culise, oficialii clubului respectiv au început să caute soluţii alternative, de atingere a obiectivului. Şi cum în fotbalul românesc totul e posibil, oficialii echipei au identificat rapid şi fără prea mari eforturi, minimum două variante care să aducă bucurie suporterilor. Cică prima ofertă este din partea unui „greu“ al fotbalului din sudul ţării, care a fost cândva şi acţionar la echipa „câinilor roşii“ şi care le-ar fi promis sprijin pentru găsirea şi cumpărarea unui loc în liga vizată. A doua variantă este una a fuziunii cu un club care momentan activează în eşalonul dorit. Se pare că este vorba de o echipă cu tradiţie din nordul ţării, dar care are mari dificultăţi financiare şi e dispusă să fuzioneze şi să se mute acolo de unde primeşte o ofertă financiară mai bună. Ce va fi, vom vedea, mai ales că ambele variante depind şi de rezultatul alegerilor din localitatea de provenienţă a echipei, întrucât se mizează pe sprijinul substanţial al noilor aleşi locali.
Pentru că fotbalul nu-i atletism, unde performanţele sunt măsurabile în secunde sau metri şi se pot evalua foarte clar, părerile despre calitatea, valoarea şi randamentul fotbaliştilor sunt împărţite. De foarte multe ori, evaluarea antrenorilor este diferită de cea a managerilor şi părerea acestora este opusă de cea a finanţatorilor, aşa că între cele trei „viziuni“, se nasc dispute. La un club cu tradiţie, dar fără performanţe la zi, din sudul judeţului, golgheterul echipei din turul campionatului a ajuns un adevărat măr al discordiei între finanţator şi consilierul său principal. Patronul nu mai vrea să audă de respectivul jucător, pe motiv că fotbalistul ar fi neserios, ineficient şi cu un salariu prea mare. Pe de altă parte, consilierul e de părere că atacantul e indispensabil echipei, că el a fost cheia succesului în multe partide şi că fără el, gruparea are mult de pierdut. Disputa a atins cote atât de încinse, încât surse din club susţin că va duce la ruperea prieteniei dintre cei doi şi la colapsul clubului.

