Gura lumii, 22.02.2019

Vorbesc gurile rele că un şefuleţ de la o unitate medicală dintr-un municipiu se dă mare sculă în basculă, susţinând că îşi permite să facă doar ce vor muşchii lui la serviciu, pentru că dă un singur telefon şi rezolvă problema. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că omul nostru stă toată ziua la cafele, în loc să lucreze, iar când i se atrage atenţia că mai e nevoie şi de ore de muncă, ameninţă că va suna pe cineva cu funcţie importantă care îi va spune să-l lase în pace. Zis şi făcut, iar şefii omului nu mai îndrăznesc să-i spună nimic acestuia, de teamă că cine ştie cine vine şi le va face morală sau chiar mai rău. Aşa că respectivul freacă menta toată ziua. Pe banii contribuabililor.

Şuşotesc zvonerii de serviciu că o angajată de la o primărie de comună i-a dat ultimatum unui consilier local, după ce acesta ar fi minţit-o că o ia de nevastă, dar a uitat repede de promisiune. Omul nostru s-a văzut, astfel, doborât de ameninţarea iubitei, care, în naivitatea ei, a crezut că se va întâmpla minunea. Cârcotaşii spun însă că respectivul consilier nici nu ar fi putut să-şi ducă la îndeplinire promisiunea, deoarece are nevastă acasă. Gurile rele povestesc acum prin târg că e mare scandal pe acolo, iar lumea se şi distrează de necazul fetei care l-a crezut pe alesul local. Acum, nu ştim cum se va termina povestea tinerei, cert este că alesul local cu pricina are viaţă grea în această perioadă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.