Gura lumii

Gura lumii, 21.09.2011

Un om de afaceri, cu strânse legături cu lumea interlopă şi convertit, cam peste noapte, în politician, vrea cu tot dinadinsul să ajungă întâiul om al unei micuţe urbe de prin sudul judeţului. Omul a ajuns, cum-necum, în postura de cel mai posibil candidat, aşa că şi-a pus în cap să-l nimicească în alegeri pe actualul edil, care pare bătut în cuie în scaun. Una peste alta, personajul despre care vorbim este în stare să arunce în luptă fonduri importante, că doar nu de la el le aruncă, numai să-şi atingă scopul. Vorbeşte gura lumii că acesta este pe cale să înfiinţeze chiar şi un ziar, care să-l susţină pe el şi să împroaşte cu noroi în actualul edil al urbei, numai că la capitolul credibilitate stă cam prost şi, deci, ar putea să arunce banii pe apa Sâmbetei.
 
Vorbeşte gura lumii că, temându-se de braţul lung al legii, care l-ar putea atinge, chiar dacă deocamdată a beneficiat de o nesperată protecţie, un renumit interlop de prin sudul judeţului a dat o fugă până în Anglia. Omul nostru a comis-o rău de tot cu puţin timp în urmă, când a omorât un pieton cu maşina, iar acum a plecat pe meleaguri străine, ca să poată reflecta în linişte la ce a făcut. Cârcotaşii dezbat acum problema pe toate părţile. Pe de o parte, interlopul despre care vorbim ar putea să-şi caute scăparea pe meleaguri străine şi să fugă astfel de anchetă. Pe de altă parte, s-ar fi putut duce ca să mai facă nişte bani, pentru a-şi plăti protecţia legală, că doar totul pe lume asta are un preţ!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura