Gura lumii

Gura lumii, 21.02.2014

gura lumiiObsesia ciolanului şi dependenţa de un scaun călduţ îi transformă pe unii politicieni din judeţ din „curve cinstite” în adepţi ai biblicului Iuda, întrucât se pare că unii ar fi în stare să-şi trădeze şi părinţii, şi copiii, nu doar partidul, pentru a se menţine în funcţii. Cică, mai mulţi şefuleţi din judeţ de la unele instituţii deconcentrate ale statului, ajunşi în posturi cu sprijinul unui partid cu săgeată, se gândesc în aceste zile şi negociază să treacă la un alt partid pentru a-şi păstra posturile călduţe. Informatorii noştri susţin că respectivii directoraşi sunt atât de hotărâţi să rămână în funcţiile actuale, încât nu doar că au uitat cu totul de principii, doctrine ori prietenii, dar s-au arătat dispuşi chiar şi să vândă secrete ale partidului pe care-l părăsesc.

Criza financiară şi sărăcia care o acompaniază au făcut ravagii la multe cluburi sportive din judeţ, dar este de-a dreptul halucinant la cât de jos a ajuns un fost club care altădată  era un fel de „El Dorado” financiar pentru jucătorii din judeţ şi din ţară. Cică clubul acesta a ajuns atât de sărac, încât nu doar că nu şi-a plătit jucătorii şi datoriile, dar nici măcar nu a avut resurse financiare pentru a înregistra contractele de joc ale componenţilor lotului la forul de specialitate. Astfel, toţi jucătorii pot fi „furaţi” oricând de un alt club şi înregimentaţi fără a plăti nici un fel de taxe de transfer, deoarece contractele lor de joc nu sunt validate. Suma pentru înregistrarea contractelor este una relativ modică şi teoretic, şi-o permite orice asociaţie sportivă modestă, dar în această perioadă, bugetul fostului club de top a ajuns la fundul sacului. Roata vieţii se întoarce însă cu rapiditate şi e posibil ca acest club care a trecut de mai multe ori de la agonie la extaz să revină iarăşi cândva pe culmi din punct de vedere financiar şi al performanţei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura