Stilul hâtru, miştocăreala, caterinca şi obişnuinţa de a face haz de necaz sunt cu siguranţă printre primele „atribute” ale celor de pe plaiurile mioritice, pe care le „experimentează” chinezii care ajung să trăiască în România. Şi ca reprezentanţi ai unui popor străvechi şi înţelept, asiaticii deprind repede meşteşugul umoristic şi ajung să-i învingă pe românii şmecheri chiar cu armele lor.

Cică patronul unei firme chinezeşti dintr-un municipiu în care gara e mai departe de zona blocurilor decât următoarea staţie feroviară dintr-un sat vecin l-a „executat”, în sfera miştoului, pe un mecanic auto, celebru la ironii în oraş, de i-au sărit fulgii. Pardon, şuruburile. Patronul s-a dus la atelierul românului, pentru că i se stricase maşina. Mecanicul a descoperit că problemele provin de la nişte cabluri rămase fără izolaţie şi nu s-a abţinut să nu-l „atace” pe client. „Măi omule, aţi mâncat toate pisicile ce bântuiau pe la voi pe la fabrică, de te-au invadat şoarecii şi şobolanii şi ţi-au ros cablurile de la maşină. Puteai să ai mari necazuri”, a spus şmecher, mecanicul. „Noi doar le-am gătit şi le-am livrat la un restaurant din oraş cu specialităţi chinezeşti, la care am auzit că tu şi prietenii tăi sunteţi clienţi fideli”, i-a replicat chinezul, cu aceeaşi monedă. Culmea ironiei e că mecanicul a muşcat momeala şi s-a apucat să dea telefoane, să verifice dacă e adevărat ce a spus chinezul, astfel că toata tărăşenia a devenit publică. Miau-miau.

Se ştie că boala majorităţii celor bogaţi este aceea de a nu cheltui în nici un caz banii lor şi de a încerca să pună mâna pe părţi cât mai consistente din averile altora sau ale statului. Cică, un personaj de pe plaiuri hunedorene, care a apărut, justificat sau nu, în topul milionarilor în dolari din România, s-a gudurat recent pe lângă un alt milionar, mai de calibru, de la Capitală, pentru a pune la cale o colaborare din care să căpuşeze ceva bani. „Spectacolul”, de un grotesc teribil, a avut loc la un eveniment sportiv, într-o lojă privată. Acolo, spun gurile rele, milionarul hunedorean, care a băgat la apă din punct de vedere financiar o echipă de tradiţie din judeţ, i-a tot oferit pe tavă milionarului mai potent respectivul club, cu speranţa că se va reabilita şi va avea şi ceva profit din tranzacţie. Numai că, afectat şi el de criza economică mondială, milionarul de la capitală s-a făcut că plouă şi l-a lăsat pe hunedorean cu ochii-n soare.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

2 minute ago

„Fără Bariere, TOT Adevărul despre droguri”, la Deva

Ultimul popas din această primă etapă a caravanei #farabariere a fost făcut la Deva, în…

5 minute ago

Cum folosesc cei de la Dreapta Unită Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara

Se dau corecți și cinstiți, dar folo­sesc instituțiile statului ca să-și lanseze candidații pentru alegerile…

6 minute ago

Lucian-Ioan Rus, candidatul PSD la funcţia de primar al Devei: Candidatura mea este pentru deschiderea comunităţii către un nou proiect de dezvoltare

Lucian-Ioan Rus și-a depus candi­da­tura pentru funcția de primar al mu­ni­ci­piului Deva. Rus a spus…

13 minute ago

Bicicleta „câştigă” teren, la Orăştie

Magdalena Șerban Municipiul Orăștie derulează în pre­zent 2 proiecte de investiții pentru ame­najarea de piste…

13 minute ago