Gura lumii

Gura lumii, 20.12.2018

Un consilier pripit nu mai doarme bine de câteva zile, ba e foc şi pară până şi pe chipul său din oglindă, iar neliniştea lui are şi un motiv. Cârcotaşii spun că omul s-a întâlnit cu şeful lui, trecut forţat la odihnă, şi a aflat de la acesta că nişte băieţi insistenţi vor să afle cum a fost executat un proiect edilitar. Nu doar atât, ci şi în buzunarele cui au ajuns banii de pe urma realizării, pentru că lucrarea e chiar de mântuială. Cum omul a fost executantul, bineînţeles, prin interpuşi, şi şi-a tras partea babană, acum stă ca pe ace. Gurile rele spun că şi-a pregătit valiza, a legat câinele şi se trezeşte în zorii zilei, ca în momentul în care apar băieţii cu ”brăţările”, să fie pregătit de plecare. O plecare în linişte, să nu fie de mirul lumii.

Afacerile făcute după bunul chef l-au dus direct la doftor. Este povestea unui şef de urbe dintr-o localitate sudică a judeţului. Gurile rele spun că omul, vizat de mai multe anchete, a luat-o razna complet. Simte că fuge pământul de sub el, are atacuri de panică şi leşină la prima bătaie în uşă. Secretara lui şi subordonaţii au dispoziţie să intre direct, să nu cumva să-I mai ciocnească, că nu-l mai ţine inima. Gurile rele spun că recent un amic de-al său a pus-o de-o glumă macabră. A mers încă de la primul ceas al zilei la uşa edilului şi pe hol striga în gura mare ca şi cum ar fi vorbit cu mascaţii. ”Căutaţi-l, nu-l lăsaţi să scape, încătuşaţi-l”, cam asta ar fi fost ”placa” amicului. Numai că gluma ar fi ţinut şi omul nostru a picat secerat. A fost adus în simţiri cu apă şi oţet şi apoi trimis să se caute de boli.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura