Gura lumii

Gura lumii 20.08.2015

gura-lumii

Vorbesc gurile rele pe la colţuri că boss-ul unei firme de transporturi marfă din judeţ şi-a cam făcut faimă de mare Don Juan. Nu doar una, ci mai multe fetişcane au căzut pe mâna lui şi au zbughit-o ca arse din sediul firmei când au văzut cu cine au de-a face. Cică, nu de puţine ori, omul nostru pune anunţuri pe Internet cu cerinţe expres pe motiv că la firma lui se caută urgent personal feminin pentru post de secretară. Dacă se poate, cât mai fraged. O perioadă  i-a mers pasenţa, până i s-a dus vestea prin târg că intenţiile lui sunt de fapt altele, şi abordează în timpul aşa-zisului interviu subiecte cu conotaţii sexuale. Asta, ca să nu mai vorbim că patronul cu pricina nu mai este tocmai la vârsta tinereţii şi nici nu arată ca un bărbat fatal, ci dimpotrivă, parcă-i Hopa-Mitică.

Nu miroase-a bine dinspre partea dreaptă a politichiei autohtone, spun zvonerii, zâmbind cu subînţelesuri. Cică minţile diabolice care au pus pirostriile marelui partid nou-nouţ au un plan de înlăturare a vechilor membri. Astfel încât, să rămână doar cei noi, care stăteau cam prost cu identitatea partidului la care au renunţat. Aşa se face că, odată ce s-a dat startul în partid pentru viitorii ocupanţi de fotolii prin administraţie, organizaţiile şi-au prezentat, de curând, listele candidaţilor. Iar printre ei, ce să vezi, nici urmă de vechea gardă a partidului. Şi asta, pe o listă cu candidaţii la sfatul aleşilor dintr-un municipiu important din judeţ! Nici în alte privinţe, spun cârcotaşii, lucrurile nu ar sta mai roz pentru cei care au slujit cu credinţă timp de mai bine de două decenii vechiul partid. Aceştia au fost obligaţi să renunţe la vechimea din carnet, trebuind să semneze un pact nou cu partidul. La fel ca şi cei pe care i-au primit recent în casa şi sub acoperişul lor galben. Doar pentru ca nu cumva, vreunul dintre ei să se uite prin statut şi să i se pară că este îndreptăţit să râvnească la vreo funcţie mai importantă, datorită timpului care a curs de când s-a decis să facă politică de dreapta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura