Gura lumii

Gura lumii 20.04.2011

 

Într-o societate cu multe lămpaşe s-a instituit Omerta, menită să ascundă „sub preş” anumite ilegalităţi. De fapt, oamenilor li s-a închis gura cu promisiunea că totul va fi bine financiar, numai să nu îşi dea drumul la gură în faţa presei şi să iasă la iveală unele matrapazlâcuri. Iar dorinţa şefului este literă de lege, iar „legea tăcerii” şi-au asumat-o până şi cei care ar trebui să se ia de piept cu administraţia, adică sindicatele. Şi uite aşa, chiar şi despre cele mai mărunte subiecte, toată lumea vorbeşte, dar nimeni nu-şi asumă declaraţiile. Altfel spus, le dau „pe surse”. Acum, ca să fim cât mai exacţi, nu toţi sindicaliştii au făcut sluj în faţa şefului celui mare, ci numai cei care de multă vreme şi-au pierdut coloana vertebrală şi ies la atac doar de ochii… cotizanţilor.

Vorbeşte gura lumii că un edil de printr-un mic oraş a fost atât de sigur că a băgat spaima în cei ce comit fărădelegi, din cauza vocii lui tunătoare şi a limbajului extrem de colorat, încât nu s-a mai gândit să-şi asigure bunurile. Numai că hoţii i-au demonstrat că autoritatea locală nu are nici un efect asupra lor şi l-ar fi lăsat fără uşa de la locuinţă. Nu acolo unde stă cu onorabila sa consoartă, ci la o vilă cu aspect modern, aflată în construcţie. A dat primarul nostru cu basca de pământ când s-a văzut prădat, dar cârcotaşii şi-au râs în barbă şi au concluzionat că, în sfârşit, şi „corb la corb îşi scoate ochii”. Asta, pentru că gura lumii vorbeşte că mândreţea de imobil s-ar fi ridicat şi cu niscaiva materiale de construcţii adunate în urma demolării unor imobile proprietate publică.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura