Gura lumii

Gura lumii, 2.06.2020

Nervi întinşi la maximum şi suduieli într-o formaţiune politică din regiunea monoindustrială a judeţului. Cârcotaşii spun că plecarea din partid a unui membru s-a lăsat cu scandal, dar nu pentru că omul e de neînlocuit. Plecarea lui ar putea pune organizaţia într-o lumină nefavorabilă, dacă ţinem cont că individul se ocupa strict cu evidenţa cheltuielilor, a banilor intraţi şi ieşiţi din organizaţie. Bârfitorii spun că toţi colegii individului stau ca pe ace din cauză că a plecat cu probele, iar şefii de la centru ar putea afla de învârtelile lor. Prin urmare, i-au propus ca în schimbul hârţoagelor să primească o funcţie mai mare în organizaţie, cât şi o sumă de bani. Omul n-a vrut în ruptul capului să accepte oferta. Ştie că odată lăsate hârţoagele din mână nu va avea cu ce să-i constrângă pe compromişi şi în luna următoare va fi zburat din rândul lor.

Scandal monstru între doi iubiţi dintr-o urbe din sudul judeţului nostru. Se vorbeşte prin târg că omul cu stare şi funcţie la o firmă de stat a fost prins cu pantalonii în vine de către consoartă. Greşeala lui a fost trecută cu vederea, dar nu uitată. Cârcotaşii spun că soţia înşelată a mers cu partenerul la un picnic, să vadă lumea că zvonurile şi şuşotelile cum că s-ar separa nu sunt adevărate. Cei doi au pozat în cuplul perfect până la un moment dat. După câteva pahare cu vin ea a vrut şi desert şi i-a cerut soţului iubit să fugă până în oraş şi să-i aducă. Bărbatul a refuzat categoric şi de aici a început circul. Cei doi s-au bălăcărit de mama focului în faţa celorlalţi aflaţi la iarbă verde. S-au înjurat birjăreşte, chiar s-au pălmuit şi şi-au reproşat toate escapadele. După ce s-au răcorit bine şi le-a cam sărit beţia, au realizat că au spectatori şi că aceştia au auzit tot. Pentru a drege busuiocul, cei doi s-au îmbrăţişat, s-au sărutat de mama focului şi au luat-o încetişor către casă de parcă ar fi fost doar o ceartă nevinovată între doi iubiţi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura