Gura lumii

Gura lumii 19.12.2017

Spun gurile rele că un personaj dintr-o instituţie unde se îmbracă halatele albe şi-a luat concediu medical, din nou. Motivul, de data asta este că el ar fi trebuit să meargă pe un post similar, dar în alt judeţ, unde este deficit de personal. Numai că, povestesc zvonerii prin târgul cu cetate, când a aflat omul nostru că nu mai poate sta pe aici şi trebuie să lucreze în alt judeţ, unde nu este cunoscut, s-a îmbolnăvit. Aşa de tare, că nu mai poate veni la birou de luni de zile. Cârcotaşii susţin însă că respectivul nu are nici o boală, ci şi-a rezolvat doar cu concediul medical, ca să scape de deplasare. Gurile rele spun că în această situaţie o va încurca inclusiv medicul care i-a acordat concediul medical omului nostru, dar şi acesta din urmă, pentru că e în pericol să-şi piardă chiar funcţia din cauză că nu merge la postul din judeţul respectiv.

Vorbesc cârcotaşii că un şefuleţ de organizaţie de partid vrea să-i dea afară pe toţi cei care sunt mai buni decât el. Zvonerii susţin pe la colţuri că omul nostru s-a săturat să tot fie întrecut de unii dintre colegii de partid, şi le-a spus celor apropiaţi că vrea să-i excludă din partid. Aşa înţelege el că e competiţia în politică, hop, vine unul mai deştept şi mai versatil, că nu îl laşi să facă treabă, ci îl dai afară. Rapid, ca nu cumva să-şi facă prea mulţi adepţi. Gurile rele povestesc prin târg că s-ar putea ca politicianului de care vorbim să nu-i reuşească planul respectiv. S-ar putea doar să se facă de minune şi să zboare el de pe postul pe care a ajuns, fără să aibă habar cu ce se mănâncă politica.

One thought on “Gura lumii 19.12.2017

  • Este o mizerie ca la spitalul din Hunedoara se închide pt perioada sărbătorilor secția de oncologie.Ce conducere a asta?Si ce grija ptbolnavi?
    Primarul cum permite asa ceva?
    Iar voi cei de la ziar de ce acoperiti porcaria?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura