Gura lumii

Gura lumii 19.08.2014

gura lumiiVorbesc cârcotaşii că reprezentanţii unei instituţii judeţene se dau de ceasul morţii, după ce aşa de vigilenţi au fost, că au pierdut toată arhiva legată de unele drumuri de pe la noi. Zvonerii povestesc pe la colţuri că acum, când trebuie să mai pună să repare pe ici, pe colo, oamenii nu au pe ce pune mâna, deoarece documentele de specialitate au cam dispărut. Şi, uite aşa, lucrurile merg din rău în mai rău la acest capitol, iar tehnicienii instituţiei nu pot face faţă numărului mare de stricăciuni, pentru că nu au proiectele necesare. Proiecte care i-ar ajuta extrem de mult. Gurile rele susţin că în aceste condiţii, angajaţii bâjbâie cum pot şi ei, înjurând pe unde pot pe cei care au pierdut arhivele atât de importante. Sau, poate că documentele cu pricina au fost direcţionate către alţi specialişti, care cu firmele lor private, pot obţine beneficii mari de pe urma lor.

Spun gurile rele că un personaj extrem de important se joacă aşa de tare cu focul, că este în stare să îşi dea firmelor sale milioane de euro din banii publici, ca să-şi facă reclamă zi de zi pe plan local. Vorbesc zvonerii că de câţiva ani omul nostru bagă bani frumoşi în afacerea de familie, însă acest lucru i-a adus, se pare, o nouă reclamaţie la procurori. Cică personajul de care vorbim nu s-a sfiit să-şi aloce într-un contract pe mai mulţi ani, milioane de lei, ca să fie sigur că banii i se întorc în buzunarele lui. Problema este că banii sunt din taxele şi impozitele hunedorenilor, iar omul nostru nu s-a gândit, sau dacă s-a gândit nu i-a prea păsat, că sunt şi alte firme de profil care trebuie să beneficieze de aceşti bani. Nu, el cu o mână a dat banii şi cu cealaltă i-a încasat, că el este şmecher şi cu tupeu, iar  restul sunt proşti, şi nu se prind.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura