Gura lumii

Gura lumii 18.10.2016

gura-lumii

Vorbeşte lumea că un edil de pe la noi a pus ochii pe o jună şi  frumoasă consilieră locală. Nimic nou, că doar se întâmplă des aşa ceva pe la noi. Deşi respectiva are un prieten apropiat, care o păzeşte ca pe sfintele moaşte, cică primarul de care facem vorbire este hotărât să-i sucească minţile domnişoarei. Aşa că toată ziua îşi face de lucru prin preajma ei. Gurile rele susţin că perechea ar fi chiar frumoasă, dar cum spuneam, aleasa de care vorbim nu prea poate să mişte în front din cauza amicului ei care stă cu felinarele permanent îndreptate pe ea. Cei care s-au prins cum stau lucrurile sunt curioşi să vadă dacă primarul cu pricina va reuşi să se cupleze cu domnişoara consilieră, sau zbaterea lui este zadarnică.

Spun gurile rele că i s-a întâmplat unui primar de la o comună frumoasă ceva ce nu o să uite foarte curând. Cică, povestesc zvonerii prin sat, omul nostru a reuşit să plece într-o mică escapadă, cu iubita lui, pe undeva unde nu credea că o să-l cunoască nimeni. Primarul a cumpărat biletele de avion, a plătit hotelul, şi-a luat iubita, fără ştirea nevestii, însă când a păşit afară din hotel, a avut un şoc. S-a întâlnit cu nişte cunoştinţe, care s-au speriat şi ele că-l văd pe primar cu altcineva decât soţia lui. Şi, uite aşa, omului nostru i s-a stricat vacanţa pe care o plănuise de atâta timp cu domnişoara lui. Ce să faci, asta e viaţa, uneori câştigi, alteori mai şi pierzi, importantă este dragostea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura