Gura lumii 18.03.2013

n Vorbesc gurile rele că într-o primărie mare se întâmplă ceva extrem de suspect. Cârcotaşii şuşotesc pe la colţuri că în instituţia cu pricina, mai mulţi salariaţi lucrează pe la spatele şefului, adică a primarului. Edilul şef, nou în această postură, şi de bună credinţă, are încredere în angajaţi, însă unii, mai vechi pe acolo, îşi cam fac de cap. Mai mult, povestesc zvonerii, ei îl mint în faţă pe primar, care nu are de unde să ştie ce fac salariaţii respectivi şi nici nu prea are cum să-i verifice. Aşa că, deocamdată, el ia de bune toate informaţiile pe care le primeşte de la subalterni. Problema-i că atunci când vor ieşi la iveală toate prostiile pe care le fac salariaţii cu pricina, primarul va fi cel care va trage ponoasele, deşi este complet nevinovat. Totuşi, dacă ne gândim la zicala cu ulciorul care nu merge de multe ori la apă, probabil că şi şmecherii din primăria de care facem vorbire o vor da, mai curând sau mai târziu, în bară. Asta, pe măsură ce edilul respectiv începe să-şi cunoască mai bine subalternii şi să se prindă cum merg lucrurile pe la toate serviciile şi birourile din primărie. Că nu-i băiat prost, ba dimpotrivă.

Spun zvonerii că într-o instituţie de stat, şeful cel mare, ca orice şef  care se respectă, are printre subalterne şi una la care ţine ca la ochii din cap. Cică, cel puţin de două ori pe zi, şeful şi cu respectiva subalternă îşi beau cafeaua împreună, când la el în birou, când la ea. Iar băutul cafelei, de regulă, se prelungeşte mai mult decât ar fi necesar pentru o asemenea îndeletnicire. Ca urmare, cârcotaşii din instituţie vorbesc vrute şi nevrute. Ba că şeful şi subalterna sunt în mare dragoste, ba că între ei este doar o strânsă prietenie, întărită mai ales de niscaiva afaceri pe care le fac împreună. Ba că ar fi şi una şi alta. Cert este că  şeful cu pricina şi subalterna sa nu se sfiesc să-şi petreacă timpul cât se poate de mult împreună, atunci când sunt la serviciu, fără să se sinchisească de gura lumii. Şi, din punctul nostru de vedere, bine fac, pentru că, se ştie, gura lumii n-o astupi nici cu ţărână.