Gura lumii, 18.02.2016

gura-lumiiTăvălugul care a venit peste o firmă de stat, până mai ieri mândria judeţului, lăsând în urmă şomeri şi oameni neîncălziţi, i-a înfricoşat pe angajaţii altor companii de stat. Temători la ziua de mâine, oamenii se mulţumesc cu cât primesc şi nici nu îndrăznesc să ceară mai mult de la guvernanţi pentru munca lor. Pe lângă asta, se zvoneşte că au mai fost „încurajaţi” în tăcerea lor tocmai de cei care ar trebui să lupte pentru drepturile lor. Aşa se face că la o adunare cu tentă de protest, la care ar fi trebuit să participe angajaţii unei companii cu şine şi roţi au făcut un pas în spate, preferând să stea deoparte. Contribuţia decisivă la acest gest ar fi avut-o liderii organizaţiilor al căror scop este apărarea intereselor profesionale, care ar fi descurajat ieşirea în stradă. Iar pentru asta ar fi recompensaţi din două surse, din cotizaţiile membrilor organizaţiilor, dar şi din portofelul burduşit al celor care ţin strâns de ciolan.

Metodele prin care unii afacerişti autohtoni cu relaţii la vârf încearcă să-şi înlăture concurenţii nu au nici o legătură cu regulile economiei de piaţă. Spun gurile rele că un magnat cu firma-i care protejează şi păzeşte pe bani de la stat s-a pus pe ameninţat un alt om cu iniţiativă care şi-a deschis o afacere similară. Având în spatele său un buldog fioros, individul s-a lansat în intimidări şi mesaje de ameninţare la adresa concurentului, ca nu cumva să piardă contractele grase pe care le are cu statul. Fără să ţină cont că oamenii legii sunt cu ochii pe el pentru ingineriile financiare pe care le-a făcut cu firma care păzeşte şi protejează, pentru care a petrecut o lună la răcoare.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.