Gura lumii, 18.01.2016

gura-lumiiSă nu-ţi faci chip cioplit, spune o povaţă din Cartea Sfântă, însă tocmai acest lucru l-a făcut un rob dintr-o instituţie din centrul judeţului. Cârcotaşii spun că omul a vrut cu orice preţ să-şi imortalizeze un şef indirect şi prin urmare a ordonat să-i fie pictat chipul pe un perete dintr-un locaş aflat la instituţia unde lucrează. Cel pictat are rangul de slujitor peste judeţ, funcţie obţinută nu de mulţi ani şi lui i se subordonează toţi cei care slujesc la rândul lor în lăcaşurile regiunii. Cârcotaşii spun că omul n-are nici o vină, n-a cerut el să fie imortalizat şi nici nu şi-ar fi dorit acest lucru, dar cum excesul de zel al subordonatului a fost mare, s-a întâmplat minunea. Tot bârfitorii spun că omul se chinuie acum să rezolve situaţia care i-ar putea aduce numai deservicii, chiar dacă lăcaşul nu este destinat credinciosului de rând şi şansele să fie văzută minunea purtătorului de epoleţi sunt relativ mici.

S-a luat de cine nu trebuia şi acum va fi mutat sub pretextul unei promovări. Se întâmplă în regiunea cu lămpaşe unde un procuror tinerel care s-a pus hotărât pe mafia care stăpâneşte sudul judeţului şi i-a băgat rău de tot în corzi pe cei vinovaţi. Dosarele sale se lasă cu ani grei de puşcărie pentru edili, şefi de instituţii şi chiar politicieni când vor fi finalizate, iar toţi aceştia au făcut front comun pentru a-l mazili pe justiţiar. N-au reuşit să-l cumpere, spun gurile rele şi nici să-l constrângă în vreun fel, pentru că omul este tinerel şi fără obligaţii. Nici să atenteze la siguranţa sa nu au avut tupeul şi prin urmare singura soluţie a fost promovarea. Gurile rele spun că justiţiarul va fi mutat la un parchet din centrul judeţului, cârcotaşii explicând că promovarea cerută prin trafic de influenţă de grupările vizate de anchete, are şi un cost. Dosarele lor să fie repartizate unui procuror prietenos.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.