Gura lumii

Gura lumii

Şeful unei instituţii odinioară militarizată, bate săptămânal ţara în lat, către kilometrul zero, unde încearcă din răsputeri să-şi aranjeze un post de conducere la centrul judeţean al instituţiei care apără legea. Gurile rele spun că omul nostru, versat în afaceri cu tutun şi cu multe hibe la dosarul său pe când conducea o ramificaţie locală a instituţiei respective, vrea să-l debarce pe actualul şef de la centru, profitând şi de un adjunct al acestuia, dar şi de cârdăşia sa cu un politician din judeţ, aflat odinioară, el şi nevasta lui, în graţiile conducătorului iubit al statului. Zarurile cică au fost aruncate şi de la kilometrul zero s-a dat dispoziţie să i se găsească nod în papură actualului şef, iar dacă la el nu poate fi nimic găsit, atunci, măcar la subalternii săi să se facă un loc.

Un edil care-şi spiona angajaţii, de i s-a dus vestea în toată ţara, atât pentru fapta asta, cât şi pentru nişte kitschuri construite din dispoziţia sa şi amplasate în urbea pe care o conduce, spun gurile rele că s-a înfruptat din banii localnicilor, pentru a-şi echipa amanta cu silicoane şi dinţi din porţelan. În plus, respectivul şi-a adus ibovnica lângă el în instituţie şi o plăteşte regeşte, doar pentru că-i satisface poftele sexuale. Numai că, spun cârcotaşii, dama respectivă s-a cam văzut cu sacii în căruţă şi s-a săturat să accepte un butucănos lângă ea în fiecare noapte, aşa că şi-a găsit un alt iubiţel, tinerel şi bine făcut. Relaţia lor se consumă la un local din munte, mai spun informatorii, cel puţin de două ori pe săptămână. Blondina nu renunţă însă la relaţia ei cu sponsorul principal, pentru că încă mai are balta peşte, cel puţin pentru încă aproape doi ani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura