Gura lumii

Gura lumii, 17.03.2014

gura lumiiUnchiul conducea totul din umbră, iar toţi cei incomozi erau ameninţaţi că vor fi executaţi în public prin fabricarea unor dosare calomnioase, care le va face praf imaginea. Mai mulţi oameni importanţi într-o vreme, din regiunea cu lămpaşe, vorbesc acum tot cu teamă de cum au fost executaţi de politicianul care stăpânea judeţul. Unchiul, după numele de cod, avea o influenţă extrem de mare şi în sudul judeţului, iar trei oameni grei ai zonei au simţit pe propria piele ce înseamnă să-i ţii piept. Totul a plecat de la interese economice, licitaţii pe care cei trei n-au vrut să le dea unor firme conduse de mâna dreaptă a unchiului în regiunea cu lămpaşe. Rând pe rând, cei trei au fost avertizaţi că vor plăti, însă n-au dat crezare avertismentelor. Toţi au fost dărâmaţi şi au ajuns ca din oameni de vază, să devină nişte anonimi. Acum, vorbesc de unde li s-a tras,  cu teamă, încă chiar dacă unchieşul, cel puţin teoretic, n-ar mai putea să le facă ceva. Camarila lui încă este puternică şi gata de acţiune, mai spun cârcotaşii.

S-a rupt lanţul de iubire între un doftor şi protectorul său, cel care l-a făcut mare conducător. Gurile rele spun că purtătorul de halat alb s-a dat cu băieţii aflaţi acum la putere, după ce a văzut că protectorul său a trecut în linia a doua a politicii şi a avut până acum vreo două răzvrătiri împotriva celui care l-a promovat. Pe principiul „muşcă mâna care te hrăneşte”, omul a ţinut partea unei cucoane care este nevastă de politician şi care a făcut o greşeală. A aranjat astfel încât să iasă mai puţin vinovată decât în realitate, după ce a primit asigurări de la soţul ei că va fi susţinut în funcţie dacă, vreodată, se va ajunge să se discute de postul său. Ce a uitat doftorul este că funcţia sa depinde tot de semnătura politicianului care acum este în umbră, dar care este mai influent ca niciodată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura