Gura lumii

Gura lumii 16.02.2012

Vorbeşte lumea că o fostă viceprimăriţă cu săgeată dintr-un municipiu al judeţului s-a gândit să-i facă o surpriză, neplăcută, e adevărat, candidatului cu trei trandafiri pentru postul de primar al localităţii respective. Cu toate că se află într-o alianţă politică şi lucrurile ar trebui să decurgă într-o armonie deplină între membrii partidelor respective, se pare că cineva şi-a băgat coada între liderii alianţei din municipiul cu pricina. Aşa de tare îşi dau la gioale unioniştii locali între ei, încât nici nu mai e nevoie ca adversarii lor politici să facă vreo mişcare în plus. Gurile rele susţin că fosta viceprimăriţă face tot posibilul ca trandafiriul care vroia să candideze pentru fotoliul de edil şef să nu mai aibă această şansă şi să se retragă frumos. Şi, se pare că femeii îi reuşeşte mişcarea. Adică, săgetata i-a găsit oareşce bube candidatului, care în urmă cu ceva timp a avut probleme de ordin penal, astfel încât misiunea ei nu a fost deloc grea. Iar după ce problema candidatului a fost pusă pe tapet, doamna cu deconspirarea are şanse mari să fie nominalizată drept candidatul alianţei respective pentru postul de primar.

Spun cârcotaşii că un consilier local din reşedinţa de judeţ, aflat în prezent în barca puterii, va candida tot pentru un post de ales local, la scrutinul de anul acesta, însă pe listele opoziţiei de acum. Gurile rele au aflat că alesului cu pricina nu-i mai place trandafirul, motiv pentru care a negociat cu săgetaţii să-l pună pe listă pentru legislativul devean. Zvonerii susţin că omul nostru a fost informat de colegii săi de partid că nu va mai pupa un loc pe listele de consilieri la viitoarele alegeri, deoarece nu mai e nevoie de serviciile sale. În aceste condiţii, alesul de care vorbim a tăcut şi a făcut pasul, negociind cu cei din opoziţie pentru un nou mandat în legislativul local. Surpriza a fost mare pentru colegii de politică, deşi omul nostru a dat semne de ceva vreme că simpatizează cu adversarii politici şi nu ascultă de ordinele venite de la şeful  organizaţiei. Numai că, povestesc cârcotaşii, s-ar putea ca alesul nostru să rămână cu buzele umflate, şi să nu fie nominalizat pe listă pe un loc eligibil, deoarece bătaia-i mare pentru asemenea poziţii. Iar despre cel cu care a tratat  această „afacere”, se ştie că te trădează cât ai clipi, fără nici o remuşcare.

One thought on “Gura lumii 16.02.2012

  • Dupa ultimele sondaje si dupa data alegerilor, prin necomasarea alegerilor locale si parlamentare, candidatul USL la primaria Deva are tot mai multi simpatizanti care se apropie in jurul partidului satelit cu sigla balanta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura