Gura lumii

Gura lumii, 15.09.2015

gura-lumiiVorbesc gurile rele că un director de pe la noi, cu state vechi în funcţie, şi un afacerist local s-au ales cu bani frumoşi, după o investiţie cu fonduri europene. Cârcotaşii au aflat şi acum dau sfară prin oraşul de la poalele cetăţii, că directorul şi omul de afaceri au complotat şi au reuşit să pună mâna pe o sumă frumuşică, după ce au accesat bani europeni, au făcut investiţia şi au falimentat firma apoi. Modelul urmat de cei doi nu este unic, ci la el apelează foarte multe societăţi, astfel că, după ce fac profit, unii se lăcomesc şi vor mai mult şi mai mult, iar falimentul este cea mai bună cale. Situaţia cu directorul de care vorbim şi afaceristul local nu e nouă, dar se pare că acum s-au sesizat nişte oameni, după ce le-a ajuns la ureche de şmecheriile făcute de respectivii.

Povestesc pe la colţuri cârcotaşii că, după ce s-au porcăit pe toate posturile, în urmă cu câţiva ani, acum, doi politicieni de pe la noi au revenit la gânduri mai bune. Ceea ce nu e de rău. Cică, şuşotesc zvonerii, oamenii s-au adunat acum, când amândoi sunt la greu şi au fost aruncaţi pe margini de către partid, şi vor să cucerească postul de edil al municipiului reşedinţă de judeţ. Cei doi cred că au şanse, din moment ce se plimbă pe la primarii săgetaţi din judeţ, în ideea că vor reuşi să-i convingă să-l voteze pe unul dintre ei pentru candidatura la primărie. Ce nu ştiu cei doi, sau se fac că nu ştiu, este că există un om care va fi pregătit pentru candidatura respectivă în caz că lucrurile se încurcă şi rămâne organizaţia fără candidat chiar înainte de alegeri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura