Gura lumii

Gura lumii 15.07.2015

gura-lumii

Deşi zicerea originală e inversă, de data asta valabilă ar fi varianta: înăuntru vopsit gardul, iar afară leopardul! Aşa ar putea fi descrise împrejurimile din zona unui centru comercial, bine cotat şi cu clienţi mulţi, din târgul de la poalele cetăţii, mai exact, locul în care dubiţele aduc de la primele ore ale dimineţii saci cu spanac fraged şi cu vinete bune de pus la copt. Gunoaiele care zac împrăştiate, de la PET-uri şi cartoane până la păsări moarte, vin în completarea duhorii care străbate din dosul uşilor închise care ajunge direct în nările trecătorilor. Toate acestea te fac să crezi că treci pe lângă o groapă de gunoi ascunsă, nicidecum pe lângă un loc unde poţi cumpăra produse proaspete, numai bune de băgat la întuneric. Aşa că geaba ai aer condiţionat şi balustrade din inox înăuntru, dacă gunoaiele ţi le laşi în faţa uşii.

Vorbesc cârcotaşii, cei cu ochi ageri şi atenţi la ce se întâmplă în jur, că unul dintre apărătorii de seamă a celor care au probleme cu legea s-a transformat în căutător prin tomberoane. Insul cu păr alb şi cu ţinută, originar din urbea reşedinţă de judeţ, a fost văzut scotocind de zor în gunoaie la fel ca vagabonzii fără acoperiş deasupra capului. Intrat până la brâu în recipientul de aruncat resturile din faţa unei unităţi spitaliceşti, omul nostru cotrobăia după ceva ce numai el ştia că a pierdut, sau a aflat că au pierdut alţii. Poate vreo probă vitală pentru un dosar, sau poate vreun plic cu şpagă pe care din greşeală l-ar fi aruncat vreun spiţer. Oricum ar fi, dacă a făcut acest lucru în interesul clienţilor, atunci chiar merită tot respectul, inclusiv al medicinistei şpăgare pe care a apărat-o în instanţă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura