Gura lumii

Gura lumii 15.04.2015

gura-lumii

 

Spun gurile rele că un vajnic edil, mândru din fire, s-a pornit zilele trecute să schimbe la faţă municipiul. Acesta a renunţat mai nou la mersul cu maşina de serviciu, mergând la pas până la locul de muncă, tocmai pentru a se convinge încă o dată de lucrurile bine făcute din iniţiativa sa. Şi cum primăvara l-a ajutat în a reda o atmosferă veselă în urbe, omul nostru parcă nici nu mai atinge pământul de bucurie, sperând că oamenii vor remarca efortul său. Numai că, aşa cum se întâmplă la noi, la români, orice ai face, nu-i poţi mulţumi pe toţi. Aşa că, în timp ce echipele de muncitori trăgeau tare să „picteze” marcajele rutiere pe străzile din centrul municipiului, cârcotaşii au început să înroşească telefoanele, reclamând şi boscorodind, că de ce, taman acum, în preajma sărbătorilor, s-au apucat edilii de trasat marcajele  pe străzi şi bulevarde, fiindcă îi încurcă pe cei care circulă cu autoturismele. De parcă ar fi vreo zi lăsată de cel de sus, în care autoturismele să nu circule prin municipiul de care facem vorbire!

Deşi tentaculele caracatiţei mafiote din judeţ au fost sfârtecate de oamenii legii, căpetenia grupării încă mai încearcă să-şi păstreze influenţa cu ajutorul acoliţilor săi. Acesta îşi pregăteşte săgeţile pentru funcţiile cheie din administraţie, inclusiv pentru cea de edil a municipiului reşedinţă de judeţ, în persoana unui aliat cu veleităţi artistice. Lucru care se pare că i-a nemulţumit pe mulţi membri ai partidului galben, fiind vorba de un post râvnit de mai mulţi candidaţi. Din acest motiv s-a iscat mare zâzanie în rândul organizaţiei, pentru că nimeni dintre cei cărora le surâde poziţia nu vrea să dea înapoi. Aşadar, rămâne de văzut al cui portret va apărea pe afişele electorale de anul viitor, bătălia rămânând deocamdată deschisă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura