Gura lumii

Gura lumii, 14.07.2017

Cică într-o mare firmă de stat din judeţ, licitaţiile pentru achiziţionarea de diferite obiecte şi rechizite necesare activităţii instituţiei se făceau până acum doar de formă. Spun gurile că o singură firmă agreată se prezenta la licitaţie şi oferea cel mai mare preţ de pe piaţă, oferta fiindu-i acceptată fără negocieri. De la o vreme, de când organele statului şi-au cam făcut apariţia pe acolo, verificând la sânge hârtiile, lucrurile s-au cam schimbat în privinţa acestor oferte. Spun cârcotaşii că licitaţiile se desfăşoară pe bune, preţurile oferite de firme sunt conform realităţii, iar marea instituţie din judeţ a reuşit să facă şi ceva economii. Vorba aia, dacă se vrea, se poate!

La un club sportiv aflat într-un oraş apropiat reşedinţei judeţului şi care pune baza în principal pe sportul rege, se duce o luptă tacită la nivel de vârf. Unul din conducători susţine ideea revenirii în competiţiile de seniori ale judeţului, unde echipa a fost până acum câţiva ani, în timp ce rivalul său nu ar prea agrea acest lucru, dorind să continue doar la nivel juvenil, unde clubul a performant în ultimul timp. Gurile rele spun că acela care doreşte revenirea în întrecerile de seniori are un interes propriu, sperând să mai evolueze el însuşi ca sportiv, după ce deţine şi un cumul de funcţii la club, pe lângă conducător, îndeplinind misiunea de cadru medical.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura