Gura lumii

Gura lumii, 13.10.2011

Vorbeşte lumea că un primar săgetat, om de casă al şefului celui mare de la judeţ, negociază de zor postul de adjunct al reprezentantului guvernului în teritoriu. Cică, spun cârcotaşii, edilul de care vorbim, are mai multe mandate în fruntea unei comune unde se află o bisericuţă monument, şi, ceea ce este mai interesant, este membru al partidului cu săgeată de foarte mult timp. Zvonerii povestesc că primarul nostru şi-a negociat recent postul într-un peisaj mirific al ţării, un loc cu multă apă şi mulţi peşti. Gurile rele au aflat că omul nostru este în stare să renunţe la fotoliul de primar al comunei cu pricina şi, bineînţeles, să treacă urgent în partidul aflat la putere, pentru un post în reşedinţa de judeţ, care l-ar propulsa puternic pe scena politică autohtonă. Şi, faptul că adversarii politici i-au propus funcţia respectivă l-a făcut pe om fericit, mai ales că, din păcate, colegii săi de partid nu s-ar fi gândit niciodată să-i ofere o asemenea şansă.

Spun zvonerii că mai mulţi primari portocalii sunt supăraţi foc, după ce banii din fondul de mediu au ajuns în vistieriile edililor cu trei trandafiri şi cu săgeată la butoniere, în pofida faptului că guvernează de ani buni. Este vorba  de mai mulţi primari din zonele rurale ale judeţului, care sunt foc şi pară, deoarece nu li s-a repartizat nici un leu printr-un program de mediu, sumele ajungând la edilii din opoziţie. În această situaţie, spun gurile rele, oamenii se gândesc să părăsească barca puterii, pentru că se vede treaba că e mai bine şi mai bănos să te afli în opoziţie, decât la guvernare. Şi ca să-i liniştească, şefii de la judeţ şi cei de la centru cică le-ar fi spus să aibă răbdare, să nu mai cotcodăcească atât, deoarece către finele anului, va urma o nouă rundă de programe, mult mai mănoasă, din care ei vor primi banii cu maximă prioritate, bani pentru susţinerea proiectelor cu care să le ia faţa alegătorilor la anul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura