Gura lumii, 13.02.2015

Pentru că se simt mai „şmecheri” decât alţii şi pentru că uneori chiar câştigă mai bine decât majoritatea celor cu un serviciu normal, unii dintre sportivi sunt printre cei mai fiţoşi dintre oameni. Dacă se mai întâmplă ca la un moment dat sportivul în cauză să fi făcut parte dintr-o echipă importantă sau măcar să fi cochetat cu ea, atunci, uneori e dificil pentru „muritorii de rând” să le ajungă şi cu prăjina la nas unor astfel de personaje. O astfel de atitudine de superioritate, dar complet nepotrivită cu circumstanţele actuale, manifestă şi doi-trei dintre componenţii unei echipe foarte populare în judeţul nostru. Cică sportivii în cauză refuză sistematic să se alăture colegilor lor atunci când clubul îi tratează pe componenţii lotului cu „protocoale” în locaţii sub standardul lor. Astfel, dacă echipa este dusă la „relaxare” într-o unitate comercială modestă, „fiţoşii” se fac că plouă şi nu se prezintă, însă în situaţiile în care „relaxarea” are loc în locaţii „spălate”, aceştia sunt printre primii prezenţi. Culmea e că unii dintre „fiţoşi” se pare că locuiesc în condiţii foarte modeste şi la ei acasă, standardele sunt mai jos decât a majorităţii locaţiilor unde îi scoate clubul la protocol.

Ajuns la vârsta de pensionare, un fost tehnician al unei echipe din sudul judeţului, care a jucat la naţională şi la echipe mari din ţară, şi care a antrenat la cluburi de prima divizie, a depus o cerere la federaţia de care aparţinea, pentru a obţine o rentă viageră. Venerabilul antrenor a mărturisit că a luat această decizie deoarece cu pensia  de 1.200 de lei „nu se poate trăi”. „Seniorul”, care a aflat apoi din surse neoficiale că cererea sa va fi respinsă, s-a făcut foc şi pară pe mai marii Federaţiei, spunând în stânga şi-n dreapta că nu e corect ca unii colegi de ai săi care nu au probleme financiare să primească respectiva rentă, iar el, care are necazuri, să nu beneficieze de ea. Informaţiile despre patimile financiare ale antrenorului au stârnit însă şi comentarii răutăcioase din partea unui fost coechipier. Acesta, care a stat uneori în umbra sa şi a câştigat mult mai puţin decât cel care se plânge de bani, a profitat de ocazie pentru a critica stilul de viaţă al fostului coleg. „Dar ce a făcut cu banii, pentru că el a jucat la echipe mari, a făcut parte din echipa naţională? Poate că are probleme financiare, pentru că nu a ştiut să-şi gestioneze câştigurile”, a comentat coechipierul cu performanţe mai mici, dar cu spirit mai economic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Pas înapoi în topul FIFA

Naţionala României a coborât o poziţie faţă de luna trecută şi se află pe locul 16 în clasamentul Federaţiei Internaţionale

Hercules a câştigat primul amical

Ocupanta locului secund în Liga a IV-a Hunedoara, Hercules Lupeni, a susţinut primul meci de verificare din acest an în

MTS vrea multe medalii euro-olimpice

Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, a declarat, ieri, că doreşte multe medalii de la reprezentanţii României la prima ediţie...

Închide