Gura lumii

Gura lumii 12.12.2011

Sărbătorile bat la uşă şi cum tradiţia cere ca românul să aibă o masă îmbelşugată, şeful unei instituţii care se ocupă cu sănătatea necuvântătoarelor a trecut la treabă. Omul, cu un trecut dubios, ajuns în atenţia opiniei publice după ce a spulberat cu maşina un copil, nu s-a concentrat pe îndeplinirea sarcinilor de serviciu, ci pe cele cerute de casă şi nevastă. Prin urmare, s-a pus pe controale în toate localităţile cu lămpaşe, înarmat cu câte o plăsuţă, cam cum avea Puiu Călinescu într-o scenetă celebră difuzată la trecerea dintre ani. Şi aşa, încetişor, cu câte puţin de aici şi de acolo, la finalul controalelor a constatat că i-ar mai fi trebuit o remorcă, să-şi ducă la nevastă tot ce a „cumpărat”. Cârcotaşii spun că în cele din urmă, s-a descurcat fără probleme, cerând ajutorul unor prieteni apropiaţi, care au sosit cu o dubiţă în care a încăput şi purcelul, şi căţelul. Tot gurile rele spun că în această perioadă, „controalele” vor continua, pentru că sunt multe guri de hrănit sau mai bine spus, de închis.

Nu de mult, câţiva salvatori au scos dintr-un pârâu o capră neagră sălbatică foarte rănită, care în cele din urmă a şi murit. Animalul, după părerea salvatorilor, ar fi ajuns pe semne din cauza câinilor care s-au sălbăticit şi l-au hăituit, însă ceea ce nu ştiu aceştia este că nu numai maidanezii sunt vinovaţi. Cârcotaşii spun că de fapt, animalul n-ar fi fost hăituit de patrupede, ci de bipede şi de câinii acestora bine dresaţi. Lucrurile ar fi stat astfel, spun surse  bine informate. În regiunea respectivă ar fi avut loc o vânătoare ilegală, condusă de către un fost purtător de chipiu, nu de mult prins în flagrant că bracona. Mare amator de vânat, respectivul, împreună cu câţiva amici, au ieşit la pus capcane şi au dat peste Bambi. Pentru că un foc de armă ar fi dat de bănuit, şi-au asmuţit patrupedele antrenate pentru vânătoare, care au scos animalul din pădure, dar n-au reuşit să-l prindă. Cârcotaşii spun că în ciuda faptului că n-a reuşit să pună mâna pe capră, fostul şef de circă nu s-a întors cu mâna goală acasă, nici el şi nici prietenii lui. Capcanele şi-au făcut treaba şi din codru au ieşit voioşi, cu carne de vânat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura