Gura lumii

Gura lumii 12.08.2014

gura lumiiVorbesc cârcotaşii că descinderile recente, efectuate la un om de afaceri din sudul judeţului, nu au fost deloc întâmplătoare. Cică omul, strâns cu uşa de poteraşi, a reînceput să dea pe goarnă unele aspecte ilegale legate de unele lucrării efectuate de firma sa la o instituţie publică subordonată judeţului. De fapt, e vorba despre o lucrare pentru care s-au dat bani grei, dar care nu s-a mai finalizat nici în ziua de astăzi. Acum, surse apropiate afaceristului băgat la îngheuială spun că omul s-ar fi plâns că n-a finalizat lucrarea respectivă, deoarece din banii primiţi în avans, aproximativ 70 la sută a trebuit să-i returneze baştanului aflat în fruntea instituţiei care i-a dat banii. Cam aşa se procedează, când vrei să câştigi lucrări plătite cu banii publici. Bosul care ţi le dă, după licitaţii trucate, îşi vrea peşcheşul, pardon… comisionul. Care comision, în funcţie de cât este de lacom omul aflat cu pâinea şi cuţitul în mână, merge de la 20 la sută la 70 la sută. Numai că, după cum se vede, de-o vreme încoace, băieţii de la anticorupţie au intrat tare pe fir şi n-ar fi mirare să mai auzim de încă un baron local băgat la răcoare.

 

Povestesc cârcotaşii că la primăria unui oraş hunedorean, un anumit personaj, cu mare influenţă asupra edilului şef, stă mai tot timpul în biroul acestuia şi-l ghidonează în privinţa lucrărilor de investiţii care se fac în urbe. Mai precis, nu a lucrărilor, ci a firmelor care trebuie să le primească în execuţie. Se înţelege că sunt firme apropiate omului de încredere al primarului, care îl răsplătesc pe acesta cum se cuvine, de s-a umplut de bani în doi ani, cât alţii în 20. Toate merg aproape ca pe roate. Spunem aproape, deoarece nu întotdeauna îi ies individului respectiv şmenurile. Cică una din investiţiile de mare interes public, care trebuiau de mult realizate, nu s-a mai făcut deoarece personajul nostru n-a reuşit să-şi impună firmele sale de casă să execute lucrările. Necazul mare este că nerealizarea investiţiei aduce daune mari oraşului respectiv.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura