Gura lumii, 11.10.2019

10 octombrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Vorbesc cârcotaşii că un personaj cu bani de la noi a făcut o tranzacţie şi şi-a vândut un animal din gospodăria lui. Până aici nimic suspect. Zvonerii de serviciu susţin însă că omul nostru se laudă că a vândut animalul cu o sumă exorbitantă. Cică, şuşotesc gurile rele, lucrurile nu au fost nicidecum aşa cum vrea respectivul să arate. Dar, personajul nostru vrea să creadă lumea asta, ca să mai justifice şi el din banii mulţi pe care îi are pe acasă, bani pe care, spun cârcotaşii, nu prea poate să-i justifice, dar nici să-i cheltuie cum vrea el. În aceste condiţii, mai apare câte o informaţie de acest gen, pentru a mai scădea din suma babană pe care omul nostru o deţine.

La aflarea veştii că a picat Guvernul Dăncilă, unul dintre politicienii încă în opoziţie s-a pus rapid pe maşină şi a pornit glonţ spre Capitală. Motivul? Omul nostru vrea neapărat o funcţie importantă şi acum, zice el, că e momentul să o şi obţină. De aceea, nu a mai aşteptat să vadă care a fost treaba cu formarea noului guvern, ci s-a urcat în autoturismul său şi a plecat spre Bucureşti. Zvonerii de serviciu susţin că respectivul este convins că se va întoarce din Capitală cu funcţia în rucsac, iar în scurt timp va fi şi urcat pe fotoliul cu pricina. Vom vedea în zilele următoare dacă omul a avut succes şi a obţinut ceea ce şi-a dorit de mult timp.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată

Ieri, moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată de Parlamentul României.

S-a răsturnat din cauza vitezei

Trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident de circulaţie produs pe DN 66, pe raza localităţii Băcia....

Au spart un magazin din Teliucu-Inferior

Trei bărbaţi, însoţiţi de trei adolescenţi, au spart un magazin comunal şi au furat mai multe bunuri. Poliţiştii Secţiei de...

Închide