Gura lumii, 11.06.2019

10 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Spun cârcotaşii prin târg că unii angajaţi de la o instituţie de sub cetate au reuşit performanţa de a lucra în acelaşi timp în două locuri. ”Performanţa” de care vorbim a putut fi atinsă, după ce şeful uneia dintre instituţii a vrut să se pună bine cu mai marii de la centru şi i-a angajat pe şoferii instituţiei cu pricina şi la el în firmă, aceştia luând două salarii, deşi lucrau doar într-o parte. Gurile rele povestesc că situaţia arătată a ţinut câţiva ani, în buzunarele şoferilor intrând bani frumoşi, fără ca măcar să treacă un singur minuţel pe la cel de-al doilea job. Aviz amatorilor care vor să ia salarii mai mari. Însă, neapărat trebuie să aibă pile pe undeva.

Şuşotesc zvonerii că nevasta unui lider politic de pe la noi a fost prinsă recent cu un abonament fals de călătorie în transportul în comun. Cârcotaşii spun că duduia de care vorbim circulă frecvent cu mijloacele de transport în comun. Aşa se face că, la un control de rutină, nevasta politicianului a fost obligată să prezinte documentul de călătorie. Controlorului i s-a părut suspect documentul femeii şi l-a pozat. Apoi, a verificat şi şi-a dat seama că este vorba de un fals. Când a văzut cine este posesoarea documentului fals, a încremenit şi şi-a anunţat şefii.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Banii europeni ajung la Vorţa

Prin Grupul de Acţiune Locală Sargeţia 1, comuna Vorţa va achiziţiona un utilaj multifuncţional în cuantum de 84.000 de euro....

Scriitorul Romulus Lal îi invită pe deveni la un „Taifas literar“

„Taifas literar“ este genericul sub care scriitorul hunedorean Romulus Lal (foto) le propune iubitorilor de carte o întâlnire cu cele...

Primarii din Valea Jiului vor discuta la Bruxelles despre viitorul regiunii

Cei şase edili din regiunea carboniferă Valea Jiului au fost invitaţi la Comisia Europeană, unde va avea loc o reuniune...

Închide