Gura lumii

Gura lumii, 11.04.2018

Febra doctoratelor i-a cuprins pe mulţi de pe la noi. Majoritatea lor cu funcţii importante la stat şi cu carnete de partid. Lejeritatea cu care căpătau un astfel de titlu este cunoscută. Însă, unele picanterii ies la iveală abia acum. Spun cârcotaşii că un individ de prin politica autohtonă le-a făcut cinste colegilor de partid cu şampanie şi pişcoturi pentru noua sa titulatură de doctor. Moment important pentru el, dată fiind emfaza cu care l-a anunţat. Şi, dacă în unele cazuri doctorii impostori erau descoperiţi în timp, personajul nostru a fost deconspirat pe loc. La întrebarea unui coleg despre tema abordată în lucrare nu a ştiut să dea un răspuns. Mai grav de atât, omul nu ştia nici măcar titlul tezei. Fapt care i-a uluit pe unii colegi, iar întrebarea l-a pus în mare încurcătură pe fostul director de instituţie culturală.

Nesimţirea cu care unele centre comerciale lasă produsele expirate pe rafturi devine revoltătoare. Mai ales că una dintre concluziile cârcotaşilor este că o fac intenţionat, mizând pe neatenţia consumatorilor. Însă, unul dintre centrele de care pomeneam mai sus le-a întrecut pe toate. Pe rafturile lui găseşti produse cu termen de valabilitate pe anul trecut, iar asta se întâmplă foarte frecvent. De la mezeluri şi brânzeturi, până la sucuri şi alune expirate, toate se găsesc în acel loc cu nume francez. Totuşi, cea mai gravă problemă depistată de cârcotaşi este cea de falsificare a etichetelor. Spun gurile rele că peste etichetele vechi sunt lipite altele noi, ceea ce maschează produsele alterate. Asta, în lipsa unei reacţii a instituţiilor statului, abilitate să ia măsuri împotriva celor care încalcă legea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura