Gura lumii

Gura lumii, 1.07.2015

gura-lumiiUmblă vorba prin urbea cu cetate că proaspetele investiţii menite să înfrumuseţeze oraşul sunt în primul rând benefice pentru cei care au fost desemnaţi să se ocupe de lucrări. Pe lângă faptul că se aleg cu caşcaval din belşug pentru ceea ce prestează mai mult sau mai puţin intens, mai marile căpetenii ale firmelor în cauză se ocupă şi cu furtişaguri. Cică pe cel mai intens circulat bulevard din municipiu, săpăturile au scos la lumină sute de bucăţi de piatră cubică puse în locul cu pricina de pe vremea răposatului dictator. O asemenea bucată costă câteva zeci de lei şi este atât de rezistentă încât şi-a păstrat calitatea până în zilele de astăzi. Care credeţi că este soarta lor? Fiecare bucăţică ajunge direct în curţile măreţelor vile ale şefilor coordonatori, cu care pavează frumos-frumuşel aleile de acces către locuinţe. Idee deloc rea în condiţiile în care, în mod normal, o asemenea dorinţă îi cam ustura la buzunar. Cu această ocazie, îşi schimbă decorul de acasă pe gratis, sau mai bine zis pe spatele primăriei, care s-a spetit să obţină bani de la UE pentru aceste proiecte.

Un renumit hipermarket din municipiul reşedinţă de judeţ continuă să fie pe lista neagră a clienţilor. De această dată nu este vorba despre manevrele pe care le fac cu produsele sau despre rateurile pe care le dau prin angajarea unor persoane mototoale de-a dreptul pe post de casieriţe. De această dată intră în discuţie o altă categorie de angajate, care ar trebui să se ocupe de menţinerea curăţeniei în grupurile sanitare ale unităţii. De o vreme încoace, dacă te împinge nevoia să treci pe acolo, ai toate şansele să dai cu nasul de o duhoare greu de suportat. Atât de insuportabilă este situaţia, încât te duce gândul că produsele de curăţenie pe care le folosesc persoanele care igienizează toaletele respective au miros de urină. Sau întreg personalul responsabil cu igienizarea locului a intrat în concediu şi a lăsat treaba de izbelişte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura