Preşedintele Klaus Iohannis a respins ieri cererea de graţiere a fostului ministru Monica Iacob-Ridzi (foto). Cererea respectivă a fost depusă în luna mai a acestui an de către soţul fostului ministru, Tiberiu Iacob-Ridzi, având drept argument starea precară de sănătate în care se află soţia sa.
Mai mult de atât, familia sa a solicitat eliberarea acesteia din închisoare pentru a-şi putea creşte cei doi copii cu vârste de până în şase ani. Nu este singurul demers pe care Monica Iacob-Ridzi l-a făcut pentru a fi eliberată din închisoare. Astfel, ea a formulat la Tribunalul Ilfov o cerere de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani, tot din motive de sănătate. Ridzi a scris pe blogul personal că medicii experţi care au efectuat expertiza medico-legală nu au fost imparţiali, anunţând că va depune o altă cerere la Tribunalul Cluj. Monica Iacob-Ridzi se află în penitenciar din 16 februarie 2015, după ce a fost condamnată în dosarul supranumit „2 Mai”, la cinci ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni comise în perioada în care a condus Ministerul Tineretului şi Sportului.
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…
View Comments
La ce ai facut matale "pentru tara" Ceusescu te-ar fi impuscat , mai cuconeto.
Hai sictir si joc de glezna , totul e imagine.
Scarbos e si faptul ca tu pentru un chilipir ai dato-n gard iar maestra ta blonda , doar le-a aratat sutienu'.
Mai incearca cu alte metode, cu boala nu tine.
Succesuri.
Cât de patetică e infractoarea asta băsistă! Și ce ticăloasă e să-și bage copiii - pe care i-a făcut după ce a făptuit- în mocirla asta. Ce vină au cei mici că mama lor e o infractoare pedepsită de justiția independentă? Ispășește-ți pedeapsa și nu te mai tângui atâta penal-o!!!!