Categories: EvenimentUltima Ora

UPDATE. Alerta cu bombă a fost falsă. A fost descoperit și autorul acesteia

 În această dimineață, în jurul orei 08.00, autoritățile de la noi din județ au fost sesizate despre existența unui material explozibil aflat în incinta Colegiului Național de Informatică ”Traian Lalescu” din Hunedoara. Apelul la 112, care anunța o posibilă tragedie, a fost efectuat de pe o cartelă PrePay.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe operative formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri, care au izolat zona şi au evacuat cei aproximativ 1.000 de elevi aflaţi la cursuri. Echipa pirotehnică de la Serviciul Român de Informaţii a făcut investigaţii la faţa locului şi s-a constatat că este vorba doar despre o alarmă falsă.

Între timp a fost descoperit și autorul alertei false. Cel care a sunat la 112 şi a alertat autorităţile fără temei este un băiat de 13 ani, din municipiul Hunedoara, elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional de Informatică „Traian Lalescu”. Minorul a fost dus la audieri la sediul IPJ Hunedoara, iar poliţiştii au deschis în cauză un doar penal, care urmează să fie înaintat la DIICOT-Biroul Teritorial Hunedoara pentru a fi luate măsurile care se impun. Se pare că băiatul ar fi vrut să scape de susţinerea unei teze. (Oana Mihnea)

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

18 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

18 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

18 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

18 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

18 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

18 ore ago