Comunitate

Gospodăriile din Runcu Mare (comuna Lelese), viitoare gazde pentru vizitatorii care vor să cunoască meleagurile din Ținutul Pădurenilor așa cum sunt ele: autentice și pline de obiceiuri și tradiții

Magdalena Șerban

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C 11 – Turism, localitatea Runcu Mare din comuna Lelese va fi transformată într-un sat turistic, opt case de aici urmând să fie modernizate și adap­tate cerințelor din domeniu, astfel încât să poată fi primiți turiști în a­ceste gospodării, iar potențialul local și tradițiile să poată fi promovate. Lu­crările sunt deja avansate.

Ruta satelor cu arhitectură tradițională
„La nivel național au fost acceptate doar 16 proiecte, iar al nostru s-a cla­sat, ca punctaj, al treilea. Prin urmare, cu fondurile europene vom trans­for­ma Runcu Mare într-un sat turistic, iar opt case vor fi modernizate și toți cei care ne vor vizita, vor avea astfel ocazia să vadă cum arată o vatră tra­dițională, ce implică și cât e de fru­moa­să viața trăită în inima naturii, fără chimicale și într-un aer curat . Lucrările sunt ajunse la circa 80 la sută, iar ter­menul de finalizare de 30 iunie 2026 ne dorim să fie respectat, chiar dacă, să zicem, pot apărea piedici ce țin de neprevăzut”, a transmis Ciprian Gheorghe Achim (foto), primarul din Lelese.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura