FlashPolitica si administratie

Gligor: „Stânga aflatã la guvernare nu are soluţii pentru ieşirea din crizã”

Sorina Popa

Ieri, a fost rândul celor din Alianţa România Dreaptă (ARD) Hunedoara să-şi prezinte candidaţii pentru parlamentare. Dorin Gligor, liderul democrat-liberalilor din judeţ, este convins că pleacă la drum cu oameni puternici.

Locuri de muncă pierdute de USL

„Într-o perioadă în care stânga aflată la guvernare nu găseşte soluţii de ieşire din criză a României, se vorbeşte de creşteri salariale. Este o păcăleală a actualilor guvernanţi. Veniturile românilor scad în mod dramatic. Filiala Hidroconstrucţia din judeţ a disponibilizat aproape 90 la sută din personal, cei care lucrau la barajul de la Mihăileni şi-au trimis oamenii acasă, deoarece investiţia este oprită. Jocul cu avizul de mediu pentru exploatarea aurului la Certej a făcut un mare rău nu numai judeţului nostru, dar şi ţării”, a declarat liderul judeţean al PDL, Dorin Gligor, care este şi candidat la ARD pentru un post de senator. Acesta a afirmat că echipa Alianţei România Dreaptă (ARD) în judeţ este formată din oameni care candidează pentru prima dată la parlamentare, dar care, susţine Gligor, „sunt puternic ancoraţi în realitate. Este o provocare pentru noi toţi, iar obiectivul nostru major în această dispută electorală este să aducem politica printre oameni. Pentru că, în primul rând, suntem români. Şi, haideţi să facem o Românie mai dreaptă”, a spus Dorin Gligor.

Doi foşti primari cu experienţă

Fostul primar al Devei, Mircia Muntean, a declarat că se simte onorat că va candida din partea ARD. „Estimez că alianţa va câştiga cel puţin trei mandate de deputat şi unul de senator. Suntem hotărâţi să oprim stânga de sorginte comunistă”, susţine Mircia Muntean. Întrebat despre faptul că membrii Comisiei de Etică a ARD au respins, iniţial, candidatura sa, Mircia Muntean a apreciat că preşedintele comisiei, Monica Macovei, şi membrii comisiei nu ar fi deţinut date reale despre el.
Deputatul Iosif Blaga a susţinut că „după 14 an, în care a fost primar şi alţi patru de deputăţie, am acumulat experienţă. Am încercat să rezolv mai multe probleme, în special în colegiul meu, dar un parlamentar este al ţării întregi”, a declarat Iosif Blaga.

Cei 10 din ARD pentru parlament

Iată, în continuare, cine sunt candidaţii ARD din judeţul nostru pentru parlament. Camera Deputaţilor: Mircea Borca (PDL), pentru Colegiul Brad-Valea Mureşului, deputatul Iosif Blaga, în Colegiul Orăştie-Geoagiu-Simeria, Adrian Popa (Noua Republică), în Colegiul Haţeg-Ţinutul Pădurenilor, Constantin Brânduşe, în Colegiul Lupeni-Vulcan, Alexandru Lăutaru (PDL), în Colegiul Petroşani, Mircia Muntean, pentru Colegiul Deva-Cârjiţi şi Nicolae Ştefan, în Colegiul Hunedoara. La Senat:  Dorin Gligor, în Colegiul Brad-Valea Mureşului-Orăştie, Marieta Ilcu, în Colegiul Deva-Hunedoara-Ţara Haţegului, şi Florin Mârza, în Colegiul Valea Jiului.

3 comentarii la „Gligor: „Stânga aflatã la guvernare nu are soluţii pentru ieşirea din crizã”

  • Sa va ajute Dumnezeu sa ne scapati de ciuma u.se.lista pastorita ca o turma de ovine de penalul molot-panturu!

  • dutbe dracului de magar politikon nu tie rusine cu [p-orcii astia de pdl isti ….lumea nu va vrea la revedee cu voi

  • Am simtit pe propria piele binefacerile guvernarii PDL: salarii taiate, sporuri taiate, pensii supraimpozitate.Toate astea in timp ce cei aflati la putere duceau si duc o viata de huzur: vacante si deplasari „in interes de serviciu” in strainatate, salarii de nabab primite din fonduri europene, achizitionarea sau constructia de imobile in perioada de criza, cotizatii mari la partid facute de unii functionari publici din venituri care nu figureaza in declaratia de avere.
    Sper sa nu va mai voteze nimeni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura