Gimnastică. Campionatele naţionale ale maeştrilor

26 august 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

       Federaţia Română de Gimnastică a comunicat în teritoriu datele de organizare şi formatul pentru ediţia din acest an a Campionatului Naţional Individual Open şi a Campionatului Naţional al Reprezentativelor de Club, masculin şi feminin.
Competiţia complexă se va desfăşura în zilele de 6-8 septembrie şi este un util test de verificare pentru sportivii din România care vor participa apoi, în luna octombrie, la întrecerile mondiale de la Stuttgart şi unde ei trebuie să tragă tare pentru a obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Conform programului, în prima zi vor evolua băieţii iar sâmbătă 7 septembrie vor intra în concurs fetele, duminică fiind programate finalele pe aparate. A fost validată la feminin participarea echipelor CSM Arad, CS Dinamo, CS Farul Constanţa, CSS Focşani, CSS 1 Constanţa, CSA Steaua Bucureşti, CSS Bârlad şi LPS Cetate Deva, echipa care va avea în componenţă sportivele Denisa Golgotă (foto), Carmen Ghiciuc şi Ioana Crişan, cărora li se vor alătura şi componentele lotului naţional de junioare aflat în pregătire la Deva. (N. Gavrea)

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Fotbal, Liga a IV-a, etapa 2: Surpriza de la Vulcan

La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat întrecerile etapei a doua din cadrul campionatului Ligii a IV-a din judeţul Hunedoara.

FOTBAL, Liga a III-a: CS Hunedoara, eşec în prima etapă

CS Hunedoara a jucat în debutul actualului sezon, ca şi LPS Cetate Deva, tot în deplasare, având programată o partidă...

Atletism. Campionatul Mondial de 50 km alergare la Braşov

Duminică, 1 septembrie 2019, municipiul Braşov găzduieşte întrecerile Campionatului Mondial de 50 km alergare şi OPEN RACE Braşov 50 km....

Închide