Sport

Gimnastică aerobică: Sportivii din judeţul Hunedoara, pe podium la Arad

Recent încheiate, întrecerile celei de-a 26-a ediție a Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică desfășurate la Arad, au reunit în premieră peste 200 de sportivi reprezentând 17 cluburi și asociații spor­tive din țară.

Locul VI la cluburi
Reprezentanții Secției de la LPS Cetate Deva, pregătiți de Mădălina Susan și Geor­geta Cosma, au reușit să aducă la palma­resul clubului devean medalii foarte impor­tante, situându-se pe locul V, totalizând 45.75 puncte.
O medalie de aur a fost cucerită de Alex­an­dra Daria Mihaiu în proba de perechi seniori, unde gimnasta din Deva a evoluat alături de Darius Brânda (CS Universitatea Arad) iar Mirela Frîncu a câștigat meritat medalia de argint în întrecerea individuală de la categoria I, unde Raluca Bocșer s-a clasat pe locul IV, iar Claudia Barna pe locul VI.
Perechea Larisa Dumitriu/Daniel Anton a urcat pe podiumul de premiere la secțiunea perechi mixte categoria a II-a și a adus acasă o medalie de bronz la fel ca și trio-ul de la categoria I, alcătuit din Daria Mihaiu/ Darius Brânda/Mirela Frîncu.
Alte rezultate pentru clubul devean:Daniel Anton-locul IV la individual categoria a II-a, Nicoleta Patrichi-locul VII la individual categoria senioare.
Gimnastele de la CSS Petroșani, pregătite de Elena Becze și Karina Pica, și-au realizat obiectivul și s-au întors acasă cu două medalii, ambele de bronz. Astfel, trio-ul de la categoria a III-a alcătuit din Alessia Chiriac/ Delia Maria Gonciulea/Anastasia Victoria Bucur a impresionat brigada de arbitrii prin ținută, execuție și dificultatea exercițiului, astfel că la final s-au ales cu o medalie de bronz la fel ca și grupul de la categoria a III format din Delia Gonciulea/Alessia Chiriac/ Maria Teodora Cârlecioiu/Anastasia Victoria Bucur/Raisa Stefania Murgilă.
CSS Petroșani a încheiat competiția de la Arad pe un onorant loc VI în clasamentul cluburilor participante, acumulând 19 puncte.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura