Politica si administratie

Ghelari: Mari schimbări la capitolul investițional

Magdalena Șerban

Investițiile în rețeaua de apă și ca­na­lizare, precum și modernizarea dru­mu­rilor sunt importante și necesare, fapt dovedit de cererile de finanțare pentru aceste proiecte depuse de 97 la sută dintre comunele, orașele, municipiile și județele din România, prin Programul Național ”Anghel Saligny”. Pe lista ad­mi­nistrațiilor locale ce vor să nu rateze oportunitatea de a atrage bani pentru noi obiective se află și comuna Ghelari. Totodată, conducerea de aici urmează să-și încerce norocul și pentru a obține fonduri de mediu.

Apă-canal și drumuri modernizate
Deși localitatea principală dispune de rețea de apă, respectiv de canalizare, e musai să fie modernizate, timpul spu­nându-și cuvântul. Așa că s-a depus do­cu­mentația pentru un astfel de demers investițional. “Ca orice lucru, se de­te­ri­o­rează o dată cu trecerea anilor și se impun schimbări și mai ales adaptarea la vremurile actuale, precum și la ce­rințele și nevoile cetățenilor. Deoarece trebuie respectat un standard de cost ce rezultă din însumarea unor factori (poziționare, distanțe între gospodării, etc), deocam­dată, celelalte sate com­po­nente nu sunt considerate pretabile pentru o astfel de investiție. Nu noi o spunem, ci detaliile de ordin tehnic ce se cer a fi respectate pentru a primi finan­țare. Însă tragem speranțe că pe viitor poate să fie găsită o soluție și în acest sens. Tot prin “Anghel Saligny” vizăm modernizarea a peste opt kilometri de dru­muri, adică exact cât a rămas nea­s­fal­tat la nivel teritorial. Fără drumuri bune și infra­structură, oricâtă frumu­se­țe ar exista în zonă, vizitatorii se gân­desc de două ori dacă se aventurează sau nu. Plus că mulți localnici dețin autovehicule și avem transport asigurat (în comun, respectiv școlar). Nimeni nu e de acord să-și rupă mașinile. Însă la noi, partea aceasta nu este una alarmantă, așa cum e în alte comune, circa 70 la sută din drumurile noastre fiind mo­der­nizate. Dar e loc de mai bine, până la 100 la sută. Orice ban european sau accesat prin axele guvernamentale, indiferent prin ce portiță de finanțare ne este pus la dispoziție, ne ajută să ne dezvoltăm co­muna. În fond, aceasta e principala di­recție administrativă. Bugetul local e li­mitat și nu reușim să demarăm obiec­ti­ve majore, adică lucrări de anvergură. Așa că deschidem ușile Uniunii Euro­pe­ne să avansăm în ceea ce ne-am propus pentru concretizare”, a spus Iancu Emerson Toma (foto), primarul din Ghelari.

Stații de încărcare, eficientizare energetică și After-School
Pe de altă parte, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) con­sti­tuie principiul cu care U E propune o mo­dalitate prin care toate țările euro­pene să demonstreze că o sumă isto­rică va avea un impact real pentru cetățeni și că 672,5 miliarde de euro nu vor fi împărțiți în mod discreționar. Astfel, România va avea la îndemână, pentru următorii ani, 80 de miliarde euro pentru proiecte de dezvoltare, o oportunitate unică de a recupera de­ca­lajele drastice în domenii strategice. Și pe acest segment, aleșii din Ghelari vor să abordeze șansa de a lăsa ceva trainic în urma lor. “Prin Administrația Fondului pentru Mediu – AFM, în perioada ime­diat următoare vom depune solicitarea pentru înfiin­țarea a trei puncte de în­cărcare elec­trică, toate în satul de la centru (la intrare în comună, în arealul cel mai populat și lângă primărie). De ce am avea nevoie, chiar dacă în momentul de față nu dis­cutăm de mașini electrice în comună? În primul rând pentru cei care vin la noi ca oaspeți ori turiști, dar în special pentru a pregăti terenul în ce privește alocarea microbuzelor școlare noi, care se anunță a fi electrice (nea­vând stații, nici nu pri­mim microbuze de la centru). Dinamica combustibililor, a ener­giei verzi și a teh­nologiei va cu­noaș­te o altă traiectorie pe care vom fi obligați să o practicăm dacă vrem să ținem pasul cu ceea ce vine. Apoi, prin PNRR, urmărim să ac­cesăm eficien­ti­za­rea energetică a gră­diniței din Ghelari (reabilitare aco­periș, schimbare tâm­plă­rie, izolații, sistem de încălzire etc) plus transformarea clădirii unei foste gră­di­nițe care nu mai e funcțională de ani buni și trebuie să-i fie schimbată uti­litatea, într-un edificiu care va deservi un After School. Aici, copilașii vor putea să-și facă temele și să stu­dieze după cursuri, sub îndrumarea câte unui cadru didactic și în funcție de prevederi, pot be­neficia și de o masă caldă. De ase­me­nea, un alt scop pe care îl dorim realizat este digitalizarea ad­mi­nistrativă prin achi­ziționarea de softuri dedicate, licențe etc. Este o pârghie către corelarea rapidă și exacta a da­telor. Bineînțeles, mai sunt și alte stra­tegii”, a încheiat edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura