Sport

Gest impresionant al antrenorului de la CSM Vulcan

Nicolae Gavrea

Echipa CSM Vulcan, pregătită de Dan Voicu (foto), a încheiat actualul sezon cu rezultate bune, clasându-se pe locul şase, cu un total de 26 de puncte. În ultima partidă disputată formaţia din Vulcan s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Victoria Călan şi păstrează şanse la play-off-ul competiţiei.

Administraţia locală care sprijină activitatea fotbalistică nu a avut suficiente fonduri pentru a se asigura salariile jucătorilor, banii alocaţi fiind doar pentru tur, nu şi pentru meciurile jucate în returul de campionat. Totuşi, componenţii lotului au avut parte de o surpriză, deoarece ei au primit un sprijin financiar de sărbători tocmai din partea antrenorului Dan Voicu.
Jucătorii, încântaţi de gestul tehnicianului lor, au spus că îi vor înapoia suma de bani imediat ce vor primi diferenţele salariale. “Antrenorul nostru a decis să ne sprijine. I-am mulţumit şi am rămas fără cuvinte”, a declarat unul dintre componenţii echipei. Dan Voicu este cunoscut pentru generozitatea sa, lucru demonstrat şi pe vremea când era antrenor la Lupeni, el sprijinind jucătorii când aceştia nu îşi luau salariile. Un gest nobil, de apreciat în preajma sărbătorilor.

One thought on “Gest impresionant al antrenorului de la CSM Vulcan

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura