Eveniment

Găinari prinşi în timpul unei razii

Trei tineri din Petroşani au ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce, în ultima perioadă, au comis mai multe găinării. De la pantofi de damă, la fier vechi, hoţii au furat tot ce au putut, însă profitul a fost infim.
Petroşănenii erau în atenţia poliţiştilor de vreme bună, însă au fost prinşi abia în urmă cu două zile, în urma unei razii efectuate de oamenii legii într-un cartier din Petroşani. Prin luna noiembrie, anul trecut, cei trei tineri au spart un apartament, în care au reuşit să intre, după ce au forţat broasca uşii de la intrare. Nu au avut prea multe de furat de aici, aşa că s-au mulţumit cu câteva perechi de pantofi de damă, cu nişte scule mecanice şi cu un calculator, deşi valoarea totală a acestora nu depăşea suma de 1.000 de lei. Apoi, într-o noapte din luna ianuarie, aceştia au mai spart şi o anexă gospodărească, tot în Petroşani, unde au găsit doar câteva piese de fier vechi, care valorau 100 de lei. Nici nu s-au ales cu această sumă, însă, pentru că poliţiştii au fost sesizaţi şi au reuşit să recupereze în totalitate prejudiciul. În prezent, hoţii, care au vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, sunt cercetaţi în libertate pentru infracţiunile săvârşite şi urmează să se stabilească dacă se fac vinovaţi şi de alte fapte asemănătoare. (C. Ghenea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura