FUTSAL. Meci spectaculos al celor de la Autobergamo

Jocul programat în cadrul etapei cu numărul 6 din Campionatul Ligii I de fotbal în sală a oferit spectatorilor prezenți la Sala Sporturilor din Deva un meci frumos, spectaculos, cu multe goluri.
Chiar dacă unii au susținut că a fost un meci de antrenament cu public, este de menționat că devenii au evo­luat în teren cu mai mulți juniori, antrenorul Florin Matei încercând să lege cola­borarea dintre jucătorii celor două generații de care dispune în acest mo­ment. Autobergamo Deva-CFF Clujana Cluj Napoca s-a terminat cu scorul final de 8-2 (5-0). Au marcat Iulian Cojocaru, Cristian Matei (3 go­luri), Adrian Sandu, Denis Boldor (2 go­luri), Rareș Matieș respectiv Adrian Iacob și Mihai Morosan. În următoarea eta­pă, programată du­minică, 7 no­iem­brie, de la ora 17.00, când Autobergamo Deva va evolua pe terenul campioanei naționale, United Galați.