Futsal – Autobergamo Deva pierde primul loc la „masa verde”

13 februarie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Preşedintele Autobergamo Deva, Doru Popa (în foto, în mijloc), i-a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, pe cei doi noi jucători transferaţi din Brazilia, Andre Luis Sasse şi Pedro-Henrique Da Silva Pereira, tineri de perspectivă, sub 25 de ani, pe care formaţia deveană îi va folosi pentru partea a doua a campionatului în atingerea obiectivului propus. Acesta a mai precizat că de pregătirea echipei se va ocupa în continuare Florin Ignat, care are o susţinere majoră în tot ceea ce face pentru pregătirea formaţiei în vederea participării la întrecerile din campionat.

Finanţatorul clubului devean a vorbit şi despre proiectul „Totul pentru Deva“ pe care clubul Autobergamo Deva vrea să îl pună în aplicare pentru atragerea iubitorilor futsalului la competiţiile derulate, nu numai în Deva, ci în tot judeţul Hunedoara. Doru Popa a declarat că doreşte prin punerea în aplicare a acestui proiect să aducă la Deva, o serie de jucători de mare perspectivă, tehnicieni şi echipe cu tradiţie în fotbalul de sală, care au confirmat participarea la Cupa Cetăţii din acest an şi a unor oameni de afaceri, aflaţi în spatele acestor echipe, care pot găsi oportunităţi economice în judeţul nostru.
Întrebat despre cele trei puncte acordate la masa verde de către comisia campionatului formaţiei Informatica Timişoara, după nedisputarea partidei Informatica-United Galaţi, preşedintele devean a declarat că echipa Autobergamo se aştepta la o astfel de decizie controversată şi că este posibil să mai fie decizii ciudate şi în viitor, care să dezavantajeze echipa noastră. Play-off-ul se anunţă foarte dificil, toate formaţiile aflate pe primele şase locuri având şanse egale la podiumul de premiere.
Campionatul intern se va relua după o întrerupere de peste două luni, perioadă în care echipa naţională de futsal a României a participat la Campionatul European din Slovenia. Devenii vor juca în deplasare, la a treia clasată, FK Odorheiu Secuiesc, în derbiul etapei, data şi ora disputării jocului, programat pentru finele acestei săptămâni, nefiind, încă, stabilite. În pauza competiţională, comisia din cadrul federaţiei a analizat câteva partide nedisputate din varii motive şi a luat, curios, unele măsuri, care sunt nefavorabile pentru Autobergamo Deva. Formaţia noastră a pierdut, în urma acestor decizii, poziţia de lider în favoarea celor de la Informatica Timişoara.
Membrii comisiei campionatului din cadrul FRF au decis ca Informatica Timişoara să câştige, la „masa verde”, cu scorul de 5-0, meciul nedisputat de pe teren propriu, cu United Galaţi, şi, astfel, bănăţenii au ajuns cu 38 de puncte în cont, cu două mai multe decât Autobergamo. Aceeaşi decizie a împins echipa din Odorhei pe locul al treilea, cu 35 de puncte, în vreme ce gălăţenii rămân pe patru, cu 31 de puncte.
United Galaţi a fost penalizată cu suma de 4.000 de lei pentru a doua neprezentare, iar Timişoara va trebui să le plătească gălăţenilor circa 6.000 de lei pentru cheltuielile pe care clubul de pe Dunăre le-a făcut pentru deplasarea la Timişoara, la programarea iniţială a meciului.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Nici un monument nu a fost afectat!

Situl arheologic Sarmizegetusa Regia nu a fost afectat în nici cea mai mică măsură, în urma lucrărilor silvice desfăşurate în...

Poliţiştii de la Rutieră nu-i iartă pe şoferii care încalcă legea: În şapte zile, 1.046 de sancţiuni şi 93 de permise reţinute

În perioada 5-11 februarie, poliţiştii de la Serviciul Rutier Hunedoara au fost, din nou, pe arterele din judeţ, pentru a-i...

Simota a cerut să fie judecat în lipsă

Alin Simota (foto) a lipsit ieri de la procesul de la Tribunalul Hunedoara, în care este judecat pentru infracţiuni economice...

Închide