Furtună într-un pahar cu apă la PNL Vulcan
Pe lista candidaţilor care se vor bate pentru a obţine fotoliul de primar al municipiului Vulcan s-ar putea să mai apară un nume. Este vorba de Dan Marinescu (foto), preşedintele organizaţiei de tineret a PNL Vulcan, care a anunţat ieri printr-un comunicat postat pe o reţea de socializare că demisionează din partid pentru a candida din postura de independent.
În respectivul comunicat, Marinescu arată care sunt motivele pentru care s-a decis să facă acest pas, susţinând că şansele candidatului stabilit de PNL, Alina Cîrstoiu, de a câştiga Primăria Vulcan, nu sunt foarte mari.
„E tardiv să refaci sondajele”
Deşi Dan Marinescu pare destul de convingător în comunicatul în care şi-a anunţat demisia, şefii săi pe linie politică arată că intenţia sa nu s-a materializat printr-o cerere depusă la partid. „Am aflat despre demisie dintr-un comunicat apărut în presă, poate se va deranja să o aducă şi la partid. I-am întrebat şi pe cei de la judeţ, dar nici acolo demisia nu a fost depusă”, a afirmat Alina Cîrstoiu, preşedintele organizaţiei locale PNL Vulcan. Aceasta a mai spus că nu cunoaşte care sunt motivele reale ale demisiei, dar aflase de ceva timp de la Dan Marinescu că vrea să candideze pentru Primăria Vulcan, rol pe care PNL i-l atribuise deja ei. „Am fost desemnată drept candidat al PNL la Primăria Vulcan, conform procedurilor interne ale partidului şi în baza unor sondaje de opinie. În urmă cu o săptămână, Marinescu spunea că a aflat de la cineva că are un scor mai mare decât al meu în sondaje şi a cerut refacerea acestora, dar e tardiv acum. Până acum, acesta nu şi-a manifestat intenţia de a candida, lucru care trebuia făcut printr-o cerere scrisă în toamna anului trecut. În sondajul de opinie efectuat în decembrie 2015, din partea PNL, am fost incluşi Nicolae Petroi şi eu, Marinescu nu a fost trecut, pentru că nu a arătat că vrea să candideze”, a explicat Alina Cîrstoiu. Preşedintele PNL Vulcan a mai afirmat că tot din presă şi de pe reţelele de socializare a aflat despre plecarea altor membri din organizaţia pe care o conduce, până în prezent la partid nefiind depusă nici o cerere de demisie în acest sens.
„Discuţii pe o temă falsă”
Situaţia, care se prezintă a fi un mare scandal, de la PNL Vulcan, nu l-a luat prin surprindere pe preşedintele PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău. Mai mult de atât, liderul liberalilor hunedoreni a mai subliniat că organizaţia pe care o conduce are un candidat validat pentru Primăria Vulcan, în persoana Alinei Cîrstoiu, iar orice altă discuţie pe acest subiect pleacă de pe o pistă falsă.
Trebuie menţionat faptul că pe parcursul zilei de ieri, numerele de telefon ale lui Dan Marinescu, patru la număr, nu au fost disponibile. Prin urmare, nu a putut fi sunat pentru a ne da un punct de vedere oficial. În schimb, pagina sa de Facebook a fost inundată cu articole în care îşi anunţa demisia din PNL şi candidatura din postura de independent la Primăria Vulcan.
Cred că face jocul celui mai tare în parcare.
Nu va e rusine sa dezinformati??? Are un sg nr si poate fi contactat tot timpul.in plus demisia e facuta in 28.03 impreuna cu a mea si a tuturor tinerilor din TNL Vulcan.Sa va fie rusine!
de ce va este frica?de ce denigrati si dezinformati? Dan Marinescu are un singur numar de telefon si chiar ieri am vorbit eu cu el. Cui faceti jocurile stimabililor? RUSINEEEEEEEE !