Comunitate

Fundaţia Ajutaţi Copiii, o asociaţie care merită tot respectul

Mircea Crivăţ

Poate unii dintre cititorii noştri au remarcat, poate alţii nu, că timp de mai multe zile am publicat în ziar un anunţ al Fundaţiei Ajutaţi Copiii, privind angajarea unei familii maternale, căreia i se pune la dispoziţie o casă bine pusă la punct, cu toate anexele necesare, în comuna Băcia, în care să locuiască împreună cu copiii încredinţaţi pentru creştere şi educare.

Astăzi vom dezvolta subiectul, deoarece merită ca şi cititorii noştri din judeţ să afle mai multe lucruri despre Fundaţia Ajutaţi Copiii, despre ce a făcut această asociaţie în cei 27 de ani de la înfiinţare în ţară şi, mai ales, în judeţul Hunedoara.
Deci, Fundaţia Ajutaţi Copiii s-a înfiinţat în ianuarie 1992, la iniţiativa şi sub conducerea unei cetăţene din Germania, doamna Edith Kirchmann, din oraşul Hechingen. Scopul fundaţiei este iniţierea şi punerea în operă a unor proiecte de asistenţă şi protecţie socială pentru copii şi tineri. Este vorba de înfiinţarea de case de copii de tip familial, de centre de zi pentru copii cu dizabilităţi, ateliere de iniţiere şi formare profesională pentru tineri şi de formarea de asistenţi maternali. În plus, mai organizează conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale.
Potrivit directorului Fundaţiei Ajutaţi Copiii, Viorel Enache, fundaţia funcţionează cu ajutorul sponsorizărilor primite din Germania, de la Fundaţia Kinderhilfe Rumanien din Hechingen, şi cu banii primiţi pentru copii şi asistenţii maternali angajaţi de la instituţiile de resort din România. Fundaţia, al cărei sediu social se află în oraşul Lipova, îşi desfăşoară activitatea în judeţele Arad, Timiş şi Hunedoara, unde colaborează cu bune rezultate cu autorităţile locale şi judeţene, precum şi cu instituţiile de profil din judeţele respective.
Pentru a dovedi că atunci când am spus despre colaborarea cu bune rezultate cu autorităţile locale din cele trei judeţe, nu am făcut-o din complezenţă, arătăm în continuare câteva din realizările Fundaţiei Ajutaţi Copiii de la înfiinţare şi până acum.
Astfel, la Lipova, judeţul Arad, din 1992 şi până în acest an a înfiinţat cinci case de tip familial, un sat de vacanţă şi un atelier de croitorie, în care s-a realizat îngrijirea, creşterea, educarea şi integrarea socio-profesională a peste 120 de copii.
În judeţul Timiş, din anul 1996 şi până în prezent, în cele trei case familiale din localităţile Cărani, Covaci şi Alioş, au avut parte de îngrijire, creştere şi educare peste 50 de copii.
În judeţul Hunedoara, fundaţia deţine trei case tip familial, în comuna Băcia, una fiind în reorganizare, în care din anul 2000 şi până acum au fost îngrijiţi, crescuţi şi educaţi peste 30 de copii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura