Comunitate

Fructele din Bulzeştii de Sus, afectate de timpul instabil

Magdalena Şerban

Vremea capricioasă din ultimele luni a făcut ravagii în culturile hunedorenilor. Şi la Bulzeştii de Sus, pomii fructiferi au fost grav afectaţi. După ce că abia îşi duc traiul, localnicii nu mai au nici fructe, ca în alţi ani.
„A fost o perioadă caldă urmată de îngheţ şi ploi, exact atunci când pomii aveau date florile roadelor. Localnicii cultivă prune, mere, pere, cireşe, vişine şi nuci şi le folosesc pentru consumul propriu sub formă de fructe proaspete sau în dulceţuri şi compot ori fac ţuică din ele. Multe se dau ca hrană la animale, alterându-se repede. De vândut nu prea au pe unde şi nu au nici producţie mare, cât să facă negoţ. Mai vând mere pe la piaţă, pe la Brad, dar prea puţine. Nucile se plătesc mai bine şi sunt perioade când cererea e mare, mai ales în preajma sărbătorilor. Oamenii se descurcă aşa cum pot. Nici ciuperci nu au fost prea multe până acum. Hribii şi gălbiorii sunt la mare căutare. Vine un privat care le colectează direct din comună, cu o maşină cu lădiţe. De investitori nu prea avem ce discuta, deşi s-au dat multe fonduri europene pentru dezvoltarea pomiculturii. Sunt vreo două persoane în toată comuna care iau ceva subvenţii pentru livezi. Cu toate că aerul e curat şi pământul e rodnic, nu se înghesuie nimeni. O să ajungem să migrăm către oraşe şi rămâne o mână de oameni care să mai lucreze ogorul“, spune Mirel Suba (foto), primarul din Bulzeştii de Sus. De altfel, există o petiţie semnată de 11 aleşi locali din Ţara Moţilor, printre care şi cel din Bulzeştii de Sus, în vederea înfiinţării unor centre de colectare, astfel încât localnicii să primească sprijin în procesul comercializării producţiei. Nu demult, patru dintre edili au bătut la uşa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a-i ruga pe reprezentanţii acestuia să-şi îndrepte privirea spre necesităţile comunităţilor pe care le conduc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura