Front comun pentru Defileul Jiului

17 februarie 2015 | Adauga un comentariu | Publicat in: Politica si administratie

 05-Vochitoiu-Haralambie-PP-DD2 Maximilian Gânju

La fel ca şi în cazul ieşirii la autostrada care tranzitează judeţul, politicienii hunedoreni îşi unesc forţele pentru a determina CNADNR să urgenteze lucrările de reabilitare a DN 66 Petroşani -Tg. Jiu. Restricţiile de circulaţie pe acest segment afectează grav, din punct de vedere economic, Valea Jiului.

Un pact între liderii politici hunedoreni este luat în calcul şi în cazul drumului european E 79, mai exact, pentru segmentul Petroşani-Bumbeşti Jiu, aflat în reabilitare încă din 2013. Un senator din Valea Jiului readuce în discuţie necesitatea ca toţi factorii de decizie să se unească pentru a redeschide defileul. „Eu am făcut o serie de demersuri şi anul trecut, am subliniat importanţa acestui drum pentru economia Văii Jiului şi a întregului judeţ. Acum îi invit pe toţi politicienii hunedoreni să vină alături de mine, pentru că doar uniţi putem urgenta lucrurile în privinţa DN 66. Mă interesează soarta acestui drum şi voi face toate demersurile pentru ca lucrurile să reintre în normal”, a declarat senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu (foto).
Restricţiile de circulaţie impuse anul trecut s-au dovedit devastatoare pentru economia Văii Jiului, însă mai grav este că lucrările de reabilitare nu s-au încheiat la termenul stabilit în contract, respectiv finele anului 2014. Astfel, pe parcursul acestui an se anunţă alte restricţii privind circulaţia rutieră între Petroşani. „Mă bucură consensul, însă cred că respectarea contractelor între părţi este soluţia şi nu tot timpul presiunea. Categoric, trebuie să ridicăm şi problema DN 66. Obiectivul este să solicităm Ministerului Transporturilor, în speţă CNADNR-ului, că lui îi revine responsabilitatea aceasta”, declară Dorin Gligor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara. Un consens între liderii organizaţiilor partidelor parlamentare din judeţul Hunedoara a fost stabilit pentru legarea municipiilor Deva şi Hunedoara la autostrada A1.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Câte episoade au mai rãmas din telenovela viceprimarilor Devei?

Ieri, Tribunalul Hunedoara a dat sentinţa în procesul în care Prefectul judeţului Hunedoara a atacat în contencios-administrativ hotărârea Consiliului Local...

Monica Iacob-Ridzi, şi în puşcãrie, şi bună de plată

Odată cu condamnarea definitivă la cinci ani de închisoare, Monica Iacob-Ridzi (foto) îşi va pierde mandatul de deputat în Parlamentul...

Uleiurile, sănătoase sau nu?

Un obicei nesănătos pe care îl avem majoritatea dintre noi în bucătărie este că folosim uleiurile rafinate, adică, veşnicul ulei...

Închide