Sport

FRF dă asigurări în privinţa Centrului de Excelenţă „Tricolor 11” Deva

Ovidiu Mănăstire

Retragerea Primăriei Deva din parteneriatul cu Federaţia Română de Fotbal privind Centrul de Excelenţă „Tricolor 11 Deva” a născut semne de întrebare privind continuarea acestui proiect în municipiul de reşedinţă al judeţului Hunedoara. Forul de la Bucureşti a dat asigurări oficiale că va continua proiectul cu sau fără ajutorul primăriei.
Proiectul va continua
Controlul Curţii de Conturi Hunedoara, care a decis că finanţarea Primăriei Deva a Centrului de Excelenţă „Tricolor 11” este ilegală, a adus în impas continuarea proiectului iniţiat de Federaţia Română de Fotbal. Momentan, până la găsirea unei soluţii legale, Primăria şi Consiliul Local Deva s-au retras din parteneriat, dar Federaţia Română de Fotbal dă asigurări că proiectul va continua în orice condiţii. De altfel, în urma unei solicitări a cotidianului nostru către Federaţia Română de Fotbal, aceasta şi-a expus punctul oficial de vedere vizavi de această problemă. „În urma solicitării dumneavoastră, vă comunicăm că Federaţia Română de Fotbal cunoaşte foarte bine situaţia de la Deva. S-a discutat deja cu reprezentanţii Primăriei Deva şi se caută soluţii pentru continuarea colaborării. Cu sau fără parteneriatul cu Primăria din Deva, vă putem spune că Centrul de Excelenţă de la Deva îşi va continua activitatea”, s-a arătat în răspunsul oficial venit din partea FRF.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura