Fraţii Gărdean au scăpat de dosarul în care erau judecaţi pentru că i-au dat mită Elenei Udrea

18 decembrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Maximilian Gânju

Tribunalul Hunedoara le-a schimbat încadrarea juridică a faptei. Mai precis, Adrian Gărdean (foto) şi Miron Gărdean au fost inculpaţi tot de dare de mită, însă infracţiunea s-a raportat la vechiul Cod Penal, în care legea e mai favorabilă. În acest fel, cei doi afacerişti au scăpat de acuzaţii, magistraţii constatând că s-a împlinit termenul de prescripţie.

Afaceriştii hunedoreni au fost acuzaţi de procurorii DNA că au dat mită fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, iar cauza a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara la finele anului 2017. Fraţii Gărdean au fost acuzaţi de procurorii DNA că în cursul anului 2010 au promis şi transmis foloase materiale fostului ministru Elena Udrea, pentru a asigura finanţarea la timp a unor contracte de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA (al cărei administrator era Miron Dorel Gărdean) cu mai multe unităţi administrativ teritoriale în cadrul programului „Schi pentru România“.
Judecarea cauzei a început în mai a.c., iar ieri, magistraţii hunedoreni au ajuns la un verdict. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, soluţia instanţei hunedorene nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de părţi în termen de 10 zile de la comunicare. Oficialul spune că instanţa a constatat că, în cauză, legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969. Din acest motiv s-a schimbat încadrarea juridică, astfel că în privinţa ambilor inculpaţi, instanţa a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. Totodată, judecătorul a respins şi cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie de confiscare de la inculpaţi a sumei de 695.367,05 lei. A respins însă şi cererile celor doi fraţi de restituire a sumei de 695.367,05 lei, sumă confiscată printr-o sentinţă penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul instrumentat de procurorii DNA a ajuns în instanţă după şapte ani de la producerea faptelor. Acesta a fost disjuns din celebrul dosar „Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost deja condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la şase ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni de corupţie. În dosarul „Gala Bute”, Adrian Gărdean avea şi calitatea de martor denunţător.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Futsal: Autobergamo este lider de iarnă

Finalul de an îi situează pe cei de la Autobergamo Deva pe primul loc în Liga întâi de futsal, într-un...

Fotbal Old boys: Inter Petrila a cucerit “Cupa Amicii”, la fotbal

Veteranii echipei de fotbal Inter Petrila, printre care Eugen Duma şi Adi Câmpean, au fost invitaţi la turneul Cupa Amicii...

Lupte libere: Alexandra Chiş, locul II la Cupa României

CSş Petroşani a participat în perioada 15-16 decembrie la Cupa României pentru juniori la lupte libere, competiţie care s-a desfăşurat...

Închide