Sport

Fotbal, Liga a V-a. Meci decis la masa verde

Nicolae Gavrea

În etapa a XIII-a, ultima a turului din Liga a V-a de fotbal Hunedoara, meciul Zarandul Crişcior – Victoria Dobra nu s-a disputat, echipa oaspete neajungând la terenul de joc.

Întrunită în şedinţă, Comisia de Disciplină din cadrul AJF Hunedoara a decis ca partida să fie câştigată, la „masa verde“, cu scorul de 3-0, de către cei de la Zarandul Crişcior.
În urma acestei decizii, Zarandul Crişcior rămâne pe locul şase, cu 22 de puncte, la fel ca şi ocupanta locului cinci, CS Comunal Ilia, dar cu un golaveraj mai slab. Victoria Dobra va ierna pe ultimul loc, cu doar 6 puncte, cu două mai puţine decât echipele clasate înaintea sa, Ponorul Vaţa (golaveraj -12) şi Universitatea Petroşani (golaveraj – 22).
Liderul clasamentului este formaţia Măgura Pui, care a acumulat 30 de puncte, urmată de Retezatul Ţara Haţegului, cu 26 de puncte, Agrocompany Băcia şi AS Sântămăria Orlea, ambele cu câte 25 de puncte, dar despărţite de golaveraj.
Returul din Liga a V-a de fotbal Hunedoara, sezonul 2019 – 2020, va începe în primăvara anului viitor, data exactă urmând a fi stabilită de către cei de la AJF în funcţie de starea vremii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura